După ce găsesc adăpost într-un grajd, Gheorghidiu și camarazii lui sunt chemați întreaga zi la regiment pentru formalități: acte administrative, completări de fișe, semnarea statelor de plată. În tot acest haos birocratic, Ștefan primește scrisori din țară — una de la mama lui, alta de la soția sa, Ela, pe care le pune în buzunar, neinteresat.
Pe drumul de întoarcere, Orișan îi șoptește grav: „Wer kann Rumänien retten?” — întrebarea din ziarul german devine laitmotivul disperării. Orișan este convins că războiul e pierdut. Vorbește despre dezastrul de la Turtucaia și incompetenta generalilor.
In acea amiază, protagonistul se trezește din somn și citește scrisorile primite. Cuvintele mamei și ale soției lui, Ela, îi par banale, rupte de realitatea dură pe care o trăiește. Ela îi mulțumește pentru bani, îl întreabă de acte și cheia biroului, si dacă „înaintarea continuă” – într-o atmosferă de falsă speranță, total deconectată de la ororile frontului. Între el și lumea de acasă s-a așternut o distanță ireparabilă, de parcă trăiesc în dimensiuni paralele.