Please enable JavaScript.
Coggle requires JavaScript to display documents.
Cap.10 „Post înaintat la Cohalm” - Coggle Diagram
Cap.10 „Post înaintat la Cohalm”
Bătălia de la Stena
Satul învecinat Cohalmului este atacat de unguri, se solicită ajutor militar de la regimentul lui Gheorghidiu
„Domnule comandant,ne jefuiesc ungurii, scăpați-ne!”
„-Sublocotenent Gheorghidiu, ia-ți plutonul și vezi ce este. Dacă poți, intră în sat și strânge armele locuitorilor. Ai grijă să nu fii surprins. [...] Mă uit cu părere de rău la friptura care îmi rămâne în farfurie”
Ascuzându-se într-un lan de porumb, plutonul întâlnește un inamic
„Toți tremură, cred, de nerăbdare, cu mâna pe armă, congestionați, cu ochii imobilizați, hipnotizați parcă. Cum va fi? E ca un spectacol de execuție...”
„Țipete, urlete. Năvălim spre sat. Alunecând mai mult pe povârniș, cu ghetele incărcate de țărână, mă trezesc în mijlocul soșelei, în marginea rândului de case”
Gheorghidiu află cu o fată a dispărut cu un soldat, sub pretextul că aceasta ar fi spioană
„- Ne-a luat fata... fata nostră! Mă încrunt. Iar corul lor, întreg: Ne-a luat fata... fata noastră!”
Fata se întoarce cu soldatul
„În capul satului întâlnesc o fată, de-a dreptul elegantă, într-o rochie vișinie de vară. Alături de ea, un soldat.”
„E un soldat care rămâne în sat zi și noapte, doarme chiar la dumnealor
Soldatul spune că aparține regimentului XR, care a părăsit zona
„Cum se poate? Eu n-am primit ordin de retragere.”
Gheorghidiu este admonestrat pentru că l-a lăsat să plece deși era suspicios
„- Se poate, domnule, să nu vezi că era un spion?”
Gheorgjidiu se întâlnește din nou cu acesta, după ce l-a predat brigăzii
„- Vedeți, domnule sublocotenent? ziceați că sunt spion. La brigadă, m-au făcut caporal.”
Discuția despre război
„Războiul ăsta a cunoscut ceea ce se numește retragare strategică. Am impresia că ei s-au ferit de orice luptă serioasă.”
Orișan și Gheorghidiu susțin că nu contează proporțiile unei lupte
„ce deosebire e pentru noi că murim într-o luptă cu mii de obuze și cu mii de mii de cadavre, sau nimeriți când stăm la masă de un singur obuz?”
Conversașia este întreruptă de sunetul armelor
„De data asta e ceva mai serios. Împotriva noastră, dinspre satul vecin, pe ambele povârnișuri (cu pădure mică și pășune) ale văii, în fundul căreia e șoseaua albă, înaintează un lanț puternic de trăgători, din care nu vedem însă decât grupuri care fac salturi înainte și se culcă repede.”
Apărarea Cohalmului
În timpul conflictului, o grenadă nu detonează, iar Gheorghidiu o ridică
”Din fanfaronadă, le declar camarazilor sâcâiți că artileria ungurească e inofensivă și iau în brațe obuzul, ca să le arăt că are pulbere proastă. Toată lumea strigă speriată la mine.”
Cuprins de o nebunie inexplicabilă, Gheorghidiu aruncă grenada, ignorând riscurile
„Îl arunc jos, cum ai arunca, după ce ai privit-o, o sfeclă... și îngheț și azi de nebunia mea, căci aruncat jos, izbindu-se, proiectilul putea face explozie.”
Se observă atitudinea locuitorilor față de armata română
„Trecem deci în goană prin târg. Sașii și săsoaicele cred că ne retragem și au apărut (de unde atât de mulți?) la porți și la ferestre, amenințându-ne.”
„Pornim pe înserate la un contraatac inutil, căci, neizbutind să intre în oraș, inamicul s-a retras”
Pe timpul nopții, plutonul lui Gheorghidiu este trimis pentru supraveghere
Noaptea de gheață
„Nu doarme nimeni. Oamenii au format un careu cu baionetele la armă. Suntem toți numai urechi, căci acesta e singurul mijloc de a fi de folos celor din urmă.”
Gheorghidiu e cuprins de friguri
„Dar în mușchii de deasupra genunchilor mi s-au înfipt parcă gheare de gheață”
Durerea escalează până este insuportabilă
„Odurere nouă se adaugă, un fel de umilință, pe care numai eu o știu în noaptea asta: îmi curg lacrimile șiroaie, fără să le pot stăpâni, parcă sporninf, la fiecare sforțare pe care o fac de a le opri. De n-ar vedea, de n-ar ghici oamenii.”
Întorcându-se, doctorul îi spune să se ducă acasă, ceea ce protagonistul refuză
„Dureri n-am acute, însă doctorul, care mă vede de trei ori pe zi, e hotărât să mă trimită în țară la spital. Îi e frică de fibră tifoidă. Dargândul ăsta mă ingrozește. Sămă duc bolnav de stomac în țară?”
„Dealtminteri, ce-ar zice Corabu, Orișan, Popescu și ceilalți când m-ar ști plecat de pe front, din cauza stomacului?”
În final, acesta acceptă să plece în țară
„a patra zi, când aflu că regimentul e plecat, mă urc într-un furgon de bagaje și, fără să mai spun o vorbă doctorului, sunt plecat și eu.”