1.5. Izvoarele de atestare a latinei populare. Latina populară este un aspect al latinei, aspectul dinamic, nenormat, viu, limba claselor mijlocii (neguţători, funcţionari, militari etc.) şi chiar a celor
suspuse în condiţii neoficiale. Nu există texte scrise exclusiv în latina populară, ci numai texte cu
mai multe sau mai puţine vulgarisme. Scrierile istorice şi cronicile târzii (sec. al V-lea – al VI-lea) sunt de obicei redactate într-o latină amestecată.
- Historia Augusta,* o culegere de biografii ale
împăraţilor romani, de la Hadrian la Diocleţian, scrisă în jurul anului 400 e.n. de un autor necunoscut,
Historia Francorum (în 10 cărţi) este opera cea mai importantă a lui Gregorius, episcop de Tours (sec. al VI-lea).
Lex Salica, o culegere de legi a francilor salici,
este unul din cele mai vechi izvoare ale dreptului germanic.
Itala sau Vetus Latina – sub acest nume sunt cunoscute numeroasele traduceri latineşti ale Bibliei din sec. al III-lea e.n.
În sec. al IV-lea activează Preafericitul Hieronim, a făcut
revizia numai pentru Noul Testament şi pentru Psalmi.
În sec. al IV-lea şi începutul sec. al V-lea activează şi Augustin, convertit la creştinism în 387. Operele sale cu caracter religios sunt Confessiones şi De Civitate Dei.
Printre descrierile de călătorie la locurile sfinte cea mai cunoscută şi importantă este Peregrinatio Egeriae ad loca sancta,descrierea unui pelerinaj făcut de o călugăriţă, probabil o stareţă la locurile sfinte.