Please enable JavaScript.
Coggle requires JavaScript to display documents.
(CURSUL 2, FUNCŢIILE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE, Funcţiile administraţiei…
CURSUL 2
FUNCŢIILE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE
Funcţiile administraţiei publice sunt:
execuţie;
considerare a valorilor societăţii;
organizare şi coordonare a activităţilor.
Statul şi administraţia
Statul este un aparat de comandă, un agent economic care întreprinde servicii pentru populaţie (apărare naţională, justiţie, securitate etc.).
Relaţia stat – administraţie poate fi surprinsă în figura nr. 2.
Statul
Administraţia
se pot regăsi
în aceeaşi autoritate
· guvernează;
· exercită funcţii de ordin politic.
· administrează;
· conduce conform legii.
Figura nr. 2: Relaţia Stat - Administraţie
Administraţia ocupă o poziţie de intermediar între Guvern şi public; administraţia:
acţionează pentru Guvern;
dispune de o anumită autonomie;
influenţează Guvernul;
este controlată de Guvern.
Statul cunoaşte mai multe interpretări (vezi figura nr. 3) şi abordări (vezi figura nr. 4).
Statul din punct de vedere
juridic
politic
social economic
grupare a oamenilor supuşi aceloraşi reguli de drept
ansamblul serviciilor politice, organizaţie socială a conducătorilor
instrument de echilibru între nevoile personale şi cele generale
Figura nr. 3: Concepţii cu privire la stat
Statul
de drept
minimal
social
tehnic
bunăstării
sistem de norme juridice care asigură:
legalitatea instituţiilor politice;
nesubordonarea politică a justiţiei;
supremaţia legii.
redistribuirea raţională a venitului naţional în favoarea păturilor sociale defavorizate
model de stat contemporan în care nu există diferenţe între sistemul de valori sociale şi instituţiile care asigură aceste valori
soluţii tehnice la nivel macroeconomic
sistemul drepturilor de proprietate
Figura nr. 4: Categorii de stat
Apariţia ştiinţei administrative
Studierea faptelor administrative a fost şi este obiectul ştiinţelor juridice. Dar ştiinţa administrativă nu se confundă cu dreptul administrativ, care abordează drepturile şi obligaţiile administraţiei şi ale celor administraţi. Ştiinţa administrativă se referă la:
aspectele tehnice de reglementare a administraţiei;
cunoştinţele auxiliare care conduc la formarea unui administrator;
cunoştinţele de drept administrativ Costea, Margareta, Introducere în Administraţia Publică, Editura Economică, Bucureşti, 2000, p. 9.
.
Ştiinţa administrativă s-a născut la începutul secolului al XIX-lea, odată cu demersurile manageriale ale lui H. Fayol şi juridice ale lui Lafervier şi se află într-un amplu proces de dezvoltare datorită rolului administraţiei în evoluţia societăţilor umane.
Ştiinţa administrativă studiază colectivităţile umane situate pe un anumit teritoriu şi supuse unei autorităţi suverane.
INSTITUŢIILE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE
SISTEMUL ADMINISTRAŢIEI PUBLICE
Sistemul administraţiei publice cuprinde:
a) administraţia centrală şi administraţia teritorială;
b) administraţia de stat şi administraţia locală;
c) administraţia generală şi administraţia specializată.
Administraţia centrală are la bază desconcentrarea administrativă care presupune transferul unor atribuţii ce revin organelor centrale unor organe din subordine care funcţionează în teritoriu (vezi figura nr. 5).
Administraţia centrală
autorităţile puterii executive
administraţia de specialitate
Preşedintele
Guvernul
Administraţia ministerială
Administraţia extraministerială de specialitate
Autorităţile administraţiei autonome
Autorităţile administraţiei subordonate Guvernului
Figura nr. 5: Administraţia centrală
Administraţia teritorială cuprinde autorităţile desconcentrate ale administraţiei centrale în unităţi administrativ teritoriale (serviciile teritoriale, inclusiv prefectul).
Administraţia de stat exprimă ansamblul instituţiilor care asigură activitatea executivă a guvernului (se suprapune cu administraţia centrală).
Administraţia locală reprezintă administraţia publică existentă la nivelul unităţilor administrativ teritoriale ale unui stat. Nu reprezintă o administraţie de stat ci o structură administrativă proprie sub controlul autorităţii statale. În această structură se regăsesc instituţiile judeţene (consiliile judeţene, instituţiile comunale şi orăşeneşti, consiliile locale, primării şi alte servicii publice). Sistemul administraţiei publice locale cuprinde autorităţi deliberative şi executive.
Administraţia generală cuprinde administraţia de stat şi administraţia locală având rolul de a interveni în domeniile de competenţele Guvernului, Prefectului, Primarului respectiv vizează autorităţi cu competenţe generale în spaţiile teritoriale ale ţării.
Administraţia specializată cuprinde ministerele şi serviciile specializate ale administraţiei locale, autorităţile având atribuţii doar într-un anumit domeniu.
Potrivit Constituţiei României, sunt considerate autorităţi publice şi autorităţi administrative autonome următoarele organisme:
A. Autorităţi publice:
Parlamentul;
Preşedintele României;
Guvernul;
Autorităţile administraţiei publice centrale de specialitate (ministere, alte organe de specialitate din subordinea Guvernului, autorităţile administrative autonome);
Autorităţile administraţiei publice locale (Consiliile locale, judeţene şi primării);
Autoritatea judecătorească (instanţele judecătoreşti, ministerul public, Consiliul Superior al Magistraturii).
B. Autorităţi administrative autonome:
· cu statut constituţional:
Consiliul Suprem de Apărare a Ţării;
Curtea de Conturi;
Avocatul Poporului;
Consiliul Legislativ.
· cu statut legal:
Serviciul României de Informaţii;
Banca Naţională a României;
Consiliul Naţional al Audio-vizualului;
Consiliul Concurenţei;
Comisia Naţională de Valori Mobiliare;
Consiliul Naţional de Evaluare şi Acreditare Academică;
Consiliul Economic şi Social;
Academia Română etc.
Termenul de Autorităţi publice nu se confundă cu cel de instituţie publică. În sens restrâns, instituţia publică se referă la persoanele juridice înfiinţate prin acte de putere sau de dispoziţie ale autorităţilor adminsitraţiei publice centrale sau locale urmărind desfăşurarea de activităţi necomerciale sau prestarea unor servicii publice.
Trăsăturile unei instituţii publice sunt Matei, Lucica, Popescu, Ion, Duică, Dragoş, Instituţiile Administraţiei Publice, Editura Economică, Bucureşti, 2002, p. 14.
:
· se înfiinţează, reorganizează şi desfiinţează prin lege sau potrivit legii de către Parlament, Guvern, ministere şi celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi consiliile judeţene şi locale;
· urmăresc satisfacerea unor interese generale cu caracter social-cultural ale societăţii;
· desfăşoară activităţi finanţate de la bugetul de stat sau de la bugetele locale, dar pot avea şi venituri proprii;
· funcţionează în regim gratuit sau cu taxă;
· utilizează personal specializat în domeniul de activitate;
· pot emite acte administrative;
· desfăşoară activitate continuă.
Însens larg, instituţia publică cuprinde şi ansamblul autorităţilor publice.
În concluzie, organizarea politică şi administrativă în România se manifestă prin structura următoare:
a) Parlamentul
· Parlamentul deţine puterea legislativă şi este compus din două Camere – Senatul şi Camera Deputaţilor.
b) Organele supreme ale administraţiei de stat:
· Preşedintele şi administraţia prezidenţială;
· Guvernul şi aparatul său de lucru.
c) Administraţia centrală de specialitate:
· ministerele;
· autorităţile subordonate ministerelor;
· autorităţile autonome.
d) Administraţia teritorială de stat:
· prefectul;
· comisia judeţeană consultativă;
· comitetul operativ – consultativ;
· serviciile deconcentrate ale administraţiei publice centrale în teritoriu.
e) Administraţia judeţeană:
· consiliul judeţean;
· preşedintele consiliului judeţean;
· secretarul general al judeţului.
f) Administraţia locală:
· consiliul local;
· primarul;
· secretarul;
· aparatul propriu de specialitate;
· serviciile publice locale.
6