Incipitul de tip clasic descriptiv "într-o seară, la începutul lui iulie 1909, cu puțin înainte de orele 10, un tânăr de vreo optsprezece ani, îmbrăcat cu uniformă de licean, intră în strada Antim, venind dinspre strada Sf. Apostoli...".
Valoarea incipitului e demonstrată prin plasarea întâmplărilor într-o geografie reală a capitalei românești și într-un timp istoric.
Romanul e construit pe principiul simetriei și al circularității, care guvernează intrarea și ieșirea din universul cărții. Incipitul și finalul sunt două tablouri guvernate de același decor, strada Antim, și același personaj, Felix, în ipostaze diferite la cel puțin 20 ani distanță. Prin tehnica contrastului se ilustrează un motiv modern "cel al lui nimeni". Replica absurdă inițial "aici nu stă nimeni" , aparținând lui Costache Giugiuveanu, primește în final putere de destin, pentru că revenind după 20 de ani pe strada Antim, în fața casei părăsite, Felix se oprește și rostește "aici nu stă nimeni".