Please enable JavaScript.

Coggle requires JavaScript to display documents.

Substantivul și locuțiunea substantivală - Coggle Diagram

- - - - Nominativ
        
        Subiect
        
        Nume predicativ
      - Acuzativ
        
        Complement direct
        
        Complement prepozițional
        
        Circumstanțiale (de loc, mod, timp, scop, etc.)
        
        Atribut prepozițional
      - Dativ
        
        Complement indirect
        
        Atribut
      - Genitiv
        
        Atribut genitival
      - Vocativ
- - - - „Craiul însă, vrând să-l ispitească, tace molcum şi, pe înserate, se îmbracă pe ascuns într-o piele de urs, apoi încalecă pe cal, iese înaintea fecioru-său pe altă cale şi se bagă sub un pod. Şi când să treacă fiu-său pe acolo, numai iaca la capătul podului îl şi întâmpină un urs mornăind. Atunci calul fiului de crai începe a sări în două 2 picioare, forăind, şi cât pe ce să izbească pe stăpânu-său. Şi fiul craiului, nemaiputând struni calul şi neîndrăznind a mai merge înainte, se întoarnă ruşinat înapoi la tatu-său. Până să ajungă el, craiul pe de altă parte şi ajunsese acasă, dăduse drumul calului, îndosise pielea cea de urs şi aştepta acum să vină fecioru-său. Şi numai iaca îl şi vede venind repede, dar nu aşa după cum se dusese.” (Ion Creangă, Povestea lui Harap-Alb)
    - - „Erau odată un moșneag și-o babă; și moșneagul avea o fată, și baba iar o fată. Fata babei era slută, leneșă, țâfnoasă și rea la inimă; dar, pentru că era fata mamei, se alinta cum s-alintă cioara-n laț, lăsând tot greul pe fata moșneagului. Fata moșneagului însă era frumoasă, harnică, ascultătoare și bună la inimă. Dumnezeu o împodobise cu toate darurile cele bune și frumoase. Dar această fată bună era horopsită și de sora cea de scoarță, și de mama cea vitregă; noroc de la Dumnezeu că era o fată robace și răbdătoare; căci altfel ar fi fost vai ș-amar de pielea ei.” (Ion Creangă, Fata babei și fata moșneagului)
    - - „Mama însă era în stare să toarcă-n furcă, și să învăț mai departe. Și tot cihăia mama pe tata să mă mai dea undeva la școală, căci auzise ea spunând la biserică, în Parimei, că omul învățat înțelept va fi și pe cel neînvățat slugă-l va avea. Și afară de aceasta, babele care trag pe fundul sitei în 41 de bobi, toți zodierii și cărturăresele pe la care căutase pentru mine și femeile bisericoase din sat îi băgase mamei o mulțime de bazaconii în cap, care de care mai ciudate: ba că am să petrec între oameni mari, ba că-s plin de noroc, ca broasca de păr, ba că am un glas de înger, și multe alte minunății, încât mama, în slăbăciunea ei pentru mine, ajunsese a crede că am să ies un al doilea Cucuzel, podoaba creștinătății, care scotea lacrimi din orice inimă împietrită, aduna lumea de pe lume în pustiul codrilor și veselea întreaga făptură cu viersul său.” (Ion Creangă, Amintiri din copilărie)
    - - „Ierte-l Dumnezeu pe dascãlul Pintilie! Era cântãreţ vestit. Şi murãturile foarte îi plãceau. Mai ales dacã era cam rãguşit, le bea cu gãlbenuş de ou şi i se dregea organul, încât rãsunau ferestrele când cânta Mântuieşte, Doamne, norodul tãu! Era dascãl în Butucani, bun sat şi mare, oameni cu stare şi socotealã, pomeni şi ospeţe de bogat. Iarã copii n-avea dascãlul Pintilie decât doi: o fatã, pe care a mãritat-o dupã Petrea Ţapului, şi pe Trandafir, pãrintele Trandafir, popa din Sãrãceni.” (Ioan Slavici, Popa Tanda)