Please enable JavaScript.
Coggle requires JavaScript to display documents.
DE LA SEMIOTICA SEMNULUI LA CEA A TEXTULUI - Coggle Diagram
DE LA SEMIOTICA SEMNULUI LA CEA A TEXTULUI
procesul este relevant pentru articularea în spaţiul poliform al „filozofiei semnului” a unei direcţii de „semiotică textuală”, axate pe problematica sensului şi a funcţionării mesajelor în actele semiotice
Emile Benveniste, însăşi concepţia semnului împiedică dezvoltarea cercetărilor semiotice ale limbii, deoarece depreciază dimensiunea semantică
„mesajul nu este reductibil la succesiunea de elemente identificabile separat (...), sensul nu se constituie din adunarea semnelor, ci dimpotrivă, sensul („subînţelesul”) se realizează ca unitate integratoare şi se împarte în „semne” separate, constituind cuvintele”
R. Barthes - denunţă limitele analizei lingvistice
tradiţionale, care nu depăşeşte fraza
Barthes preconizează
translingvistica (lingvistica discursului).
„predicaţia pură”, proprie frazei, la funcţia referenţială,
specifică discursului, precum şi privilegierea noţiunii de context sau situaţie de enunţare.
precizarea
lui Barthes că textul, deşi are o natură lingvistică şi îndeplineşte o funcţie de comunicare, realizează concomitent şi funcţii secundare, definite mai mult de
factorii culturali decât de cei lingvistici.
„Atâta timp cât enunţul nu este corelat cu situaţia, ci rămâne, din punctul de vedere
al discursului, o funcţie propoziţională lipsită de semnificaţie”
orice act de
enunţare modifică semnificaţia propoziţională (forţa ilocutorie) în contextul unor situaţii determinate, atât sensul, cât şi subiectul enunţării constituindu-se în
dinamica discursului
După Bahtin, viaţa individuală, inefabilul oricărui text, sensul pe care autorul l-a încorporat în ţesătura sa se dezvăluie exclusiv în cadrul comunicării interpersonale
fiecare lectură a textului constituie un eveniment
inedit, e susceptibilă să genereze alt text, integrat în fluxul comunicaţional.
comprehensiunea textului-enunţ se
realizează în altă ocurenţă a sa, în alt text-enunţ al conştiinţei receptoare
textul devine expresia actului verbal de
comunicare şi reconstrucţia sa teoretică trebuie să aibă în vedere factorii situaţiei de discurs: loc, timp, rol, intenţie, interpretarea sensului făcându-se din perspectiva
relaţiei text – parametrii contextului social- ca text în acţiune
după Bahtin, finalitatea teleologică a oricărui act de limbaj şi dialogul ce se instituie între emiţător şi receptor în procesul vorbirii/lecturii, putem afirma că orice text este o reflectare atât a individului, cât şi a mediului sociocultural în care acesta comunică.
corelările dinamice dintre textul preconizat şi cel realizat ocupă un loc important în analiza textuală
Intenţiile sunt generate de un context obiectiv - circumstanţele externe, şi subiectiv -
cunoştinţele despre lume şi competenţa lingvistică a emiţătorului
Textul ca unitate semnificativă.
-sens designator
-sens denotativ
Posibilitatea acestora este asigurată de o divizare lterioară a formelor celor două planuri ale limbii în unităţi abstracte minime, numite figuri.
figurile expresiei le constituie femele
cele ale conţinutului –semele
Semele reprezintă, ca şi femele, constructe
metalingvistice, fără o expresie lingvistică explicită,
relaţii de asemănare şi relaţii de eosebire, calificate de Greimas ca relaţii de conjuncţie şi, respectiv, disjuncţie, ce alcătuiesc o structură elementară
Cele două tipuri de relaţii exprimă apartenenţa
simultană a semului la două ansambluri semnificante: categoriile semice
Aceste ansambluri semnificante sunt denumite şi
univers al imanenţei (nivel profund) şi univers al manifestării (nivel superficial)
Un lexem e format de o totalitate de seme neiterabile, reunite de un nucleu semic
semem, lexem posedă determinate de semele contextuale
Totalitatea semnelor contextuale formează clasemele
Izotopie
Izotopia textului este formată dintr-o succesiune iterată (repetată) de seme contextuale ori claseme.
izotopia descrie omogenitatea semantică a textului,
„problema unităţii mesajului”
izotopia asigură coerenţa semnificaţiilor, structurarea
unei sume de semnificaţii într-un text, înlăturând ambiguităţile semantice.
izotopia se referă la forma expresiei sau la cea a
conţinutului unui text
În situaţia în care izotopia este atribuită nu numai planului conţinutului, ci şi celui al expresiei, se vorbeşte despre texte pluriizotopice
izotopiile figurative, care sprijină configuraţiile discursive,
izotopiile tematice, situate la nivelul profund al parcursului generativ
insuficientă pentru a constitui izotopia poate fi definită ca alotopie
conector
CI. Bremond şi C.Segre, care utilizează izotopia pentru o lectură verticală
textul este interpretabil în raport cu un corpus
de texte, sensul fiind o funcţie a intertextului
După opinia lor, diferitele izotopii alcătuiesc în cadrul textului un discurs subiacent, un hipodiscurs a-sintactic