Please enable JavaScript.
Coggle requires JavaScript to display documents.
6.3. Taxonomia metodelor didactice - Coggle Diagram
6.3. Taxonomia metodelor didactice
I. după sfera de extensiune a utilizării:
metode generale (expunerea, prelegerea, conversaţia, cursul ma- gistral etc.);
metode particulare sau speciale (restrânse la predarea unor disci- pline de învăţământ sau aplicabile pe anumite trepte ale instrucţiei şi educaţiei, cum ar fi exerciţiul moral sau exemplul, în cazul educaţiei morale);
II. pornind de la modalitatea principală de prezentare a cunoştinţelor:
metode verbale, bazate pe cuvântul scris sau rostit;
metode intuitive, bazate pe observarea directă, concret senzorială a obiectelor şi fenomenelor realităţii sau a substitutelor acestora;
IV. după funcţia didactică principală:
cu funcţia principală de predare şi comunicare;
cu funcţia principală de fixare şi consolidare;
cu funcţia principală de verificare şi apreciere a rezultatelor muncii;
III. după gradul de angajare a elevilor la lecţie:
metode expozitive sau pasive, centrate pe memoria reproductivă şi pe ascultarea pasivă;
metode active, care suscită activitatea de explorare a realităţii;
VI. după forma de organizare a activităţii:
metode individuale, pentru fiecare elev în parte;
metode de predare-învăţare în grupuri (de nivel sau omogene şi pe grupe eterogene);
metode frontale, cu întreaga clasă;
metode combinate, prin alternări între variantele de mai sus;
V. în funcţie de modul de administrare a experienţei ce urmează a fi însuşită:
metode algoritmice, bazate pe secvenţe operaţionale, stabile, construite dinainte;
metode euristice, bazate pe descoperire proprie şi rezolvare de probleme;
VII. în funcţie de axa învăţare mecanică
metode bazate pe învăţarea prin receptare (expunerea, demonstra- ţia cu caracter expozitiv);
metode care aparţin preponderent descoperirii dirijate (conversaţia euristică, observaţia dirijată, instruirea programată, studiul de caz etc.);
metode de descoperire propriu-zisă (observarea independentă, exerciţiul euristic, rezolvarea de probleme, brainstorming-ul etc.);
VIII. după sorgintea (originea) schimbării produse la elevi:
metode heterostructurante – transformarea se produce prin altul – ca în cazul expunerii, conversaţiei, studiul de caz, problematizării etc.);
metode autostructurante – individul se transformă prin sine, ca în si- tuaţia unor metode de tipul descoperirii, observaţiei, exerciţiului etc.