Please enable JavaScript.
Coggle requires JavaScript to display documents.
Tema: Mijloacele de realizare a activității de EF în clasele primare -…
Tema: Mijloacele de realizare a activității de EF în clasele primare
1. Mijloacele specifice
Mijloacele specifice sunt instrumentele cele mai importante, deoarece ele asigură în mod direct orice progres în ceea ce priveşte dezvoltarea somatică, funcţională şi motrică a omului.
Mijloace specifice sunt:
Exerciţiul fizic
Măsurile de refacere a capacităţii de efort
Apărătura de specialitate
În prezent, mijloacele educaţiei fizice s-au diversificat, devenind mai complexe din punctul de vedere al efectelor, din următoarele motive:
Dezvoltarea gândirii metodice
(care a imaginat noi combinaţii şi mişcări)
Instalaţii şi aparate noi şi introducerea unor cunoştinţe din alte domenii de activitate.
1.1. Exerciţiul fizic
Exercițiul fizic este cel mai important instrument, cu multiple funcţii şi aplicaţii în programarea şi realizarea procesului de instruire. El face parte din tehnologia predării şi a însuşirii conţinutului educaţiei fizice şi al antrenamentului sportiv.
Conţinutul şi forma exerciţiului fizic.
Conţinutul exerciţiului fizic, structurat pentru a conduce la realizarea scopului final al educaţiei fizice, cuprinde:
1. Mişcările corpului sau ale segmentelor
(translaţie, rotaţie, balansare, răsucire, circumducţie etc.)
;
2. Efortul fizic solicitat, apreciat prin parametri săi principali
(volum, intensitate, complexitate şi densitate)
;
3. Efortul psihic, respectiv gradul de solicitare al proceselor psihice
(cunoscându-se că exerciţiul este un act voluntar, intenţionat şi orientat conştient, având influenţe benefice asupra comportamentului uman în ansamblul său)
.
După Martin (citat de Weineck), forma exerciţiului fizic are o structură:
1. cinematică – reuneşte aspectele spaţio-temporale ale mişcărilor:
repartizarea pe faze a mişcării;
caracteristicile de viteză;
reperele temporale ale fazelor mişcării (durată, ritm);
lungimile şi traiectoriile mişcării caracterizate prin direcţie, amplitudine.
2. dinamică – se referă la forţele interne şi externe ale mişcării:
Forţele externe (gravitaţională, de reacţie a reazemului, de frânare a aerului, centrifuge şi centripete care se manifestă în timpul mişcării etc.);
Forţele interne (forţa muşchilor).
Clasificarea exerciţiilor fizice.
1. Din punct de vedere a structurii şi al formei:
Exerciţii analitice şi globale – reproduc fragmentar sau în totalitate, cu o anumită structură tehnică, o situaţie tehnico-tactică sau o altă sarcină motrică;
Exerciţii simple şi complexe – au o influenţă selectivă sau de ansamblu asupra unor capacităţi, calităţi etc.;
Exerciţii standardizate şi variabile – presupun o învăţare de tip algoritmic şi creativ;
Exerciţii speciale – reproduc sarcinile pe care le solicită competiţia într-o ramură sau probă sportivă.
2. După gradul de codificare:
Exerciţii cu codificare internă – toţi parametrii exerciţiului sunt clar definiţi (distanţă, timp estimativ, pauze, etc.);
Exerciţii cu codificare externă – exersarea se realizează în condiţii externe definite (dribling printre jaloane, trasee utilitar-aplicative etc.);
Exerciţii cu codificare mixtă – atât parametrii mişcării cât şi condiţiile externe sunt bine precizate (volum de repetări, intensitate pentru un parcurs cu obstacole);
Exerciţii fără codificare – se realizează conform unei orientări generale (alergare de o oră pe teren variat, în tempo uniform);
Exerciţii cu codificare strictă – au caracter competitiv şi presupun măsurarea performanţelor realizate şi întocmirea de clasamente.
3. După natura efectelor pe care le induc:
Exerciţii pregătitoare, specifice şi de concurs.
4. După calităţile motrice vizate:
Exerciţii pentru forţă, viteză, rezistenţă, coordonare, supleţe, precizie etc. şi pentru combinaţiile acestora.
9. După intensitatea efortului fizic:
Exerciţii supramaximale, maximale, submaximale, medii.
5. După tipul de încărcătură adiţională:
Exerciţii cu partener, cu haltere, cu gantere, cu saci de nisip, cu mingi medicinale, cu bănci de gimnastică.
10. După natura obiectivelor:
Exerciţii pentru dezvoltarea calităţilor motrice;
Exerciţii pentru dezvoltarea fizică armonioasă;
Exerciţii pentru învăţarea deprinderilor şi priceperilor motrice;
Exerciţii pentru dezvoltarea capacităţii de efort.
6. După componentele antrenamentului sportiv:
Exerciţii de pregătire fizică, tehnică, tactică, artistică, psihologică.
13. După gradul de constrângere:
Exerciţii tipizate, semitipizate, libere.
7. După sistemele biologice solicitate:
Exerciţii neuromusculare, cardiorespiratorii, endocrino-metabolice.
12. După structura socială de efectuare:
Exerciţii individuale, în grup, mixte, demixtate.
8. După natura contracţiei musculare:
Exerciţii dinamice, statice şi mixte.
11. După funcţiile îndeplinite:
Exerciţii introductive (pregătitoare, de încălzire), repetitive (de fixare a mecanismului de bază), asociative (defavorizarea transferului), aplicative, creative (sub forma de joc aleatoriu), de întrecere, de recuperare (compensatorii), de expresie corporală.
În antrenamentul sportiv, în funcţie de obiectivele de instruire şi de performanţă, se disting:
Mijloacele de pregătire generală:
Cuprind exerciţii din diverse ramuri de sport, care contribuie la dezvoltarea funcţională generală a organismului, asigurând şi o pregătire multilaterală;
Mijloacele de pregătire specifică:
Se regăsesc sub forma procedeelor tehnice sau a acţiunilor tehnico-tactice având ca scop dezvoltarea capacităţii motrice specifice, cea care va asigura un randament superior în competiţie.
Mijloacele cu caracter mixt:
Conţin structuri motrice apropiate de procedeele tehnice specifice probei respective sau exerciţii care sunt utilizate în fazele iniţiale ale învăţării unor elemente şi procedee tehnice complexe;
2. Măsurile de refacere a capacităţii de efort
După I. Şiclovan, strategia de refacere include:
1. Pauzele
(active sau pasive)
de revenire;
2. Schimbarea
(temporară sau definitivă)
a competitorilor în timpul concursurilor;
3. Măsurile hidro-fizio-terapeutice
(duşurile calde, relaxarea în bazine cu apă caldă şi cu sare, oxigenarea, sauna, utilizarea susţinătoarelor de efort, vitaminizarea)
;
4. Un regim riguros de viaţă
(alimentaţia adecvată şi somnul)
.
3. Aparatura şi echipamentul de specialitate
Acestea au o importanţă specială în antrenamentul sportiv, dar şi o contribuţie aparte în educaţia fizică.
Tipuri de aparatură
1. Aparatura componentă a practicării sporturilor
(aparatele în gimnastică, mingile în jocurile sportive, schiurile, obiectele portative, ambarcaţiunile, halterele etc.)
;
2. Aparatura pentru perfecţionarea tehnicii sau aparatura specială şi îngrăditoare de mişcare
(manechinele în sporturile de luptă, lonjele în gimnastică, groapa cu bureţi, bazinul cu apă moale la săriturile în apă, aparatul de aruncat mingi în tenis etc.)
;
3. Aparatura cu rol de protecţie
(casca în box, rugby, lupte, bob, ciclism, schi etc., mănuşile în schi, scrimă etc., genunchierele în volei, handbal, apărătorile în fotbal, hochei, etc)
.
4. Aparatura de tip trenajoare şi simulatoare
(trenajoarele asigură dezvoltarea calităţilor motrice specifice ramurii de sport, în paralel cu perfecţionarea tehnicii – paraşutism, canotaj, iar simulatoarele creează posibilitatea pregătirii tehnice şi fizice specifice, în condiţii analoage probei respective – nataţie)
.
4. Condiţii favorizante şi mijloace asociate în practicarea exerciţiilor fizice
Mijloacele asociate sunt reprezentate de elemente ale celorlalte laturi ale educaţiei, fiind utilizate de câte ori se este necesar, pentru realizarea obiectivelor educaţiei fizice şi sportului. Aceste mijloace pregătesc subiecţii din punct de vedere cognitiv, afectiv, moral, estetic, integrând astfel educaţia fizică şi sportul în sistemul acţiunilor educative. Dintre acestea fac parte muzica, studiul literaturii de specialitate etc.
Condiţiile favorizante în practicarea exerciţiilor fizice
Factorii naturali de călire
Condiţiile de igienă