Please enable JavaScript.
Coggle requires JavaScript to display documents.
Generarea tensiunii electromotoare alternative - Coggle Diagram
Generarea tensiunii electromotoare alternative
Curent alternativ
se numeşte curentul care se modifică în timp după
o lege armonică
i = Im sin (ωt + φ0).
Aici Im constituie valoarea maximă sau amplitudinea intensităţii curentului, i – valoarea lui instantanee, φ0 – faza iniţială a intensităţii curentului, mărimea ce se află sub semnul funcţiei „sinus” reprezintă faza intensităţii
curentului, iar ω este pulsaţia lui.
Intervalul de timp în care intensitatea curentului i efectuează o oscilaţie completă, adică obţine consecutiv aceeaşi valoare numerică, se numeşte perioadă(T), iar numărul oscilaţiilor complete efectuate într-o secundă – frecvenţă(niu) a curentului alternativ.
Mişcarea uniformă de rotaţie a unui cadru metalic în jurul axei de simetrie perpendiculară pe
liniile unui câmp magnetic omogen generează
t.e.m. alternativă sinusoidală.
ω = 2πν(niu)
Valorile efective ale intesitatii alternative si tensiunii
Valoarea efectivă a intensităţii curentului alternativ i este egală cu intensitatea I a unui curent continuu, care în acelaşi interval de timp, de o perioadă, produce într-un conductor un efect termic
echivalent cu cel produs de curentul alternativ.
Deoarece U = IR, rezultă că tensiunea curentului
alternativ u de asemenea este caracterizată de o valoare efectivă, şi anume
U=Um/radical din 2
Mărimea I definită de relaţia se numeşte
intensitate efectivă a curentului alternativ şi este (radical din 2) de
ori mai mică decât valoarea sa maximă.
I= Im/ radical din 2
Transportul energiei electrice
la distanţe mari
Generatorul de curent alternativ
sau alternatorul reprezintă un dispozitiv care transformă energia mecanică în energie electrică.
Elementele de bază
ale oricărui alternator sunt:
1) sursa de câmp magnetic (magneţi permanenţi sau electromagneţi), numită inductor;
2) cadrul metalic (o bobină în care se induce t.e.m.), numit indus;
3) inelele metalice de contactşi periuţele alunecătoare pe ele.
Partea mobilă a generatorului este numită rotor, iar cea fixă – stator.
Generatorul de curent continuu
se deosebeşte
de alternator numai prin construcţia colectorului. Cele două inele pe care alunecă periuţele p1 şi p2 se înlocuiesc cu două semiinele, numite lamele
Orice linie de transport este caracterizată de
pierderi de energie
din cauza efectului termic al curentului electric: Q=I^2Rt
dispozitivul de ridicare (cobo-
râre) a tensiunii, numit
transformator
.
Cel mai simplu transformator constă din două bobine cu numărul de spire diferit N1 şi N2, înfăşurate pe acelaşi miez de fier ce formează un circuit magnetic închis.
Raportul
K
al tensiunilor de la bornele bobine-
lor transformatorului la funcţionarea lui în gol este numit coeficient de transformare.
U1/2=E1/E2=N1/N2=K
I2/I1=N1/N2=U1/U2=K
Randamentu
=P2/P1=P1-deltaP/P1
Centrala-Statia de ridicare tensiune-----Statia de coborire tensiune-Consumator
Oscilaţii electromagnetice
După cum vom vedea în continuare circuitul închis compus dintr-un condensator şi o bobină, numit
circuit oscilant
o sursă de oscilaţii, dar însoţite de transformarea
energiei câmpului electric în cea a câmpului magnetic
şi invers. De aceea asemenea oscilaţii au fost numite
oscilaţii electromagnetice libere
.
circuitul oscilant ideal
reprezintă echivalentul
electromagnetic al oscilatorului liniar armonic
Undele electromagnetice
Perturbaţia
câmpului electromagnetic ce se propagă în spaţiu se numeşte undă electromagnetică.Perturbaţia câmpului electromagnetic ce se propagă în spaţiu se numeşte undă electromagnetică
Distanţa la care se propagă unda electromagnetică în timp de o perioadă (T), este numită lungime de undă (λ).
λ=v(viteza)*T=v(viteza)/niu
λ=c*T=c/Niu
Interferenţa luminii
Produsul dintre distanţa x parcursă de unda lu-
minoasă printr-un mediu transparent (drumul geometric) şi indicele de refracţie n al acestuia
se numeşte
drum optic
L=n*x
Difractia Lumini
Imaginea obţinută pe ecran în asemenea situaţie este numită
tablou de difracţie
.
Orice punct al mediului până la care ajunge
unda luminoasă la momentul dat devine sursă de unde sferice secundare coerente, care apoi inter ferează, iar rezultatul interferenţei reprezintă noul front de undă.
reţea de difracţie
Ea este alcătuită dintr-un număr mare de fante înguste paralele, rectilinii,egale, echidistante şi foarte apropiate una de alta.
O caracteristică importantă a reţelei de difracţie este constanta reţelei sau perioada ei, care reprezintă suma dintre lăţimile unei fante şi a unui spaţiu opac : d = a + b, unde a este lăţimea nei fante, iar b – a unei zgârieturi.
Dacă se cunoaşte numărul de trăsături (fante) pe o unitate de lungime l, adică n = N/l, atunci pentru perioada
reţelei putem scrie d=L/N=1/n