Please enable JavaScript.
Coggle requires JavaScript to display documents.
POLITICI EDUCATIONALE VS POLITICI PUBLICE - Coggle Diagram
POLITICI EDUCATIONALE VS POLITICI PUBLICE
Politicile publice sunt un proces extrem de complicat, în care există mulţi actori, multe
decizii, multe legături cu alte politici publice adoptate sau în curs de adoptare, cu rezultate diferite
pentru cei afectaţi de măsurile luate (sau care nu au fost luate). Pentru a simplifica acest proces s-a
introdus ceea ce se numeşte ciclul politicilor, în care procesul este împărţit în mai multe etape.
Etapele ar putea fi (Howlett şi Ramesh, 1995, p. 11):
Educaţia, ca şi politica, este un domeniu public al cărui
organizare şi reglementare se proiectează prin legi şi se
materializează prin instituţii şi reguli de conducere. (După L.Legrand,
1992). Așa dar, în sens restrâns, cu referire la demersurile centralguvernamentale, politica educaţională se întreprinde prin decizii
obiectivate în documente oficiale (legi, hotărâri de guvern,
regulamente ministeriale, etc.).
Elaborarea unei politici porneşte de la identificarea
problemei/problemelor, care necesită soluţionare. Problemă de
politici publice constituie situaţia socio-economică sau de altă natură,
care necesită intervenţie şi pe care autorităţile intenţionează să o
soluţioneze (de ex., utilizarea neraţională a resurselor umane,
materiale şi financiare în învăţămînt)
Politica educaţională a Uniunii Europene are ca obiectiv
creşterea competitivităţii sistemelor educative ale tuturor statelormembre.
Politicile educaţionale şi instituţionale se constituie din
elemente şi procese ale învăţământului superior, care tind să asigure
conexiunea şi continuitatea între şi intra cicluri de învăţământ din
perspectiva Cadrului Naţional al Calificărilor şi clasificatorului de
ocupaţii în scopul ajustării pregătirii profesionale la cerinţele în
schimbare ale societăţii şi formării de valori
Astăzi, şcoala şi universitatea nu mai constituie destinaţia
finală pe calea educativă. Ele sunt pe calea integrării într-un sistem
de educaţie şi instruire permanentă.
Un alt studiu elaborat în cadrul proiectului a fost “Politici
educaţionale în evaluarea rezultatelor şcolare” (autor dr.conf.univ.,
Spinei Ion). În acest studiu au fost scoase în evidenţă avantajele
incontestabile ale unei evaluări obiective şi relevante: încurajarea
elevilor să înveţe, punerea în evidenţă a contribuţiei fiecărui cadru
didactic şi a şcolii în ansamblu la progresul fiecărui elev, posibilitatea
de a sugera fiecărui elev domeniile de instruire profesională
ulterioară, mai potrivite pentru el.