Please enable JavaScript.

Coggle requires JavaScript to display documents.

CRUCIADELE, image, image, image, image, image - Coggle Diagram

- - - - Prima cruciadă are două expediţii: a sărăcimii și a cavalerilor. În anul 1099,
        după un asediu violent, Ierusalimul a fost cucerit de cruciați.
    - - Cucerirea Ierusalimului de către Saladin a declanșat pregătirile pentru a treia cruciadă. Aceasta a reunit trei lideri importanți ai epocii: Richard Inimă de Leu, Frederic Barbarossa și Filip al II-lea al Franței.
      - În 1192, Saladin și Richard Inimă de Leu au semnat Tratatul de la Jaffa, prin care Ierusalimul rămânea sub control musulman, dar pelerinii creștini și negustorii neînarmați puteau vizita orașul.
    - - Recucerirea Edessei de către musulmani între 1144 și 1146 a dus la organizarea celei de-a doua cruciade (1147–1149). Armatele franceză și germană, conduse de Ludovic al VII-lea și Conrad al III-lea, au ajuns la Constantinopol în vara anului 1148. După ce au traversat Asia Mică pe vase bizantine, au fost distruse de turci.
    - - Moartea lui Saladin a slăbit unitatea lumii musulmane, iar ambiția papei Inocențiu al III-lea de a-și impune supremația asupra lumii creștine a dus la organizarea celei de-a patra cruciade (1202–1204).
        
        Cruciații plănuiau să cucerească Egiptul, dar aveau nevoie de o flotă pentru a ajunge acolo.
        Dogele Veneției, Enrico Dandolo, a acceptat să îi ajute, cerându-le în schimb să cucerească cetatea Zara, un rival comercial al Veneției. În 1203, cruciații au ajuns la Constantinopol, unde l-au reinstalat pe tron pe Isaac al II-lea Angelos și i-au cerut despăgubiri. Cum acesta nu a putut plăti suma cerută, în 1204 cruciații au cucerit și jefuit orașul.
    - - Cruciada a cincea (1217–1221) a fost o încercare de recucerire a Ierusalimului și a restului Țării Sfinte prin cucerirea mai întâi a sultanatului Egiptean ayyubid.
        
        Papa Inocențiu al III-lea nu a renunțat la ideea eliberării Ierusalimului, în ciuda eșecului celei de-a patra cruciade și a cuceririi Constantinopolului. Deși avea rezerve privind întemeierea Imperiului Latin pe ruinele Bizanțului, a considerat că acesta trebuie protejat pentru a contribui la lupta pentru Țara Sfântă. În această perioadă a avut loc și așa-numita Cruciada copiilor, care nu a fost oficială, deoarece nu a primit aprobarea papală. Inocențiu al III-lea a murit înainte de proclamarea acestei cruciade.
        
        Inocențiu al III-lea a încurajat participarea unui număr cât mai mare de oameni la cruciade, renunțând la ideea unei armate de profesioniști. De asemenea, a permis celor care nu puteau lupta să își îndeplinească jurământul prin plata unei sume de bani, primind o recompensă religioasă. Această practică a dus la dezvoltarea unui sistem extins de indulgențe, care a atras critici asupra Bisericii Catolice și a contribuit la apariția Reformei.
        
        La chemarea papei Honorius al III-lea, spre Orient au pornit Leopold al VI-lea, ducele Austriei, și Andrei al II-lea, regele Ungariei. După câteva raiduri fără succes, li s-au alăturat cruciați frizoni și germani, Jean de Brienne, cavaleri templieri și ospitalieri, baroni franci din Levant și episcopul Jacques de Vitry. Deși scopul inițial era recucerirea Ierusalimului, cruciații au decis să atace mai întâi Egiptul, vizând cucerirea orașului Damietta.
        
        Orașul Damietta a fost foarte bine fortificat. A fost înconjurat de trei rânduri de ziduri și de un șanț de apă lat și adânc, situat în afara zidului exterior. Al doilea rând de ziduri a fost fortificat printr-un complex de douăzeci și opt de turnuri. Era situat între malul estic al Nilului și o întindere mare de apă sărată, cunoscută sub numele de lacul Mansallah.
        
        Cauza cruciadelor a atras noi adepți, inclusiv grupuri mari de copii și tineri adulți din nordul Franței și Germania, dând naștere așa-numitei „cruciade a copiilor”. Doi băieți, Ștefan din Cloyes, un cioban francez din Vendôme, și Nicolae din Köln, au mobilizat mulțimi de tineri care i-au urmat spre Țara Sfântă.