E: Auzim mereu de acești algoritmi. Ei par ca niște ,,vrăji” în toată această magie, așa cum este văzut internetul. În mod realist, ei se bazează pe procese ample, influențate în marea lor majoritate de preferițele și istoricul dde căutare al utlizatorului. De aici, nu mai e decât un pas până la prezența fenomenului ,,camerelor de ecou”. Fie că ați mai auzit sau nu de el, denumirea acestuia nu este aleasă întâmplător și accentuează pericolul punctului de vedere favorabil: utilizatorului unei rețele sociale va fi expus întotdeauna doar la informații care îi confirmă convingerile, algoritmii luând în calcul urmărilire anterioare. Individul nu poate ieși din zona sa de confort și riscă să fie dezinformat, „ecoul” find chiar informațiile care par, și chiar se adeverește că sunt în buclă. Suntem martorii dispariției echilibrului din relația om-societate, prin logica punctului de vedere convenabil: ceea ce ne este recomandat ca sursă de știri pe rețelele sociale este sugerat, de asemenea, și prietenilor nostril care urmăresc conturi similar și comunică frecvent cu noi.