Please enable JavaScript.
Coggle requires JavaScript to display documents.
TEMA 10. POLITICILE ȘI INDICATORII MACROECONOMICI - Coggle Diagram
TEMA 10. POLITICILE ȘI INDICATORII MACROECONOMICI
Politicile macroeconomice:
1) Politici conjuncturale – politici de reglementare anticiclice şi au drept obiective:
.
– asigurarea creşterii economice;
– asigurarea ocupării complete a forţei de muncă;
– echilibrul balanţei de plăţi;
– stabilitatea preţurilor.
.
2) Politici structurale – vizează modernizarea economiilor naţionale, schimbarea caracteristicilor fundamentale ale acestora. Principalele forme:
– programarea economică ce asigură o coerenţă a intervenţiei statului în economie;
– politica industrială
– asigurarea unui nivel înalt de dezvoltare şi de competitivitate al întreprinderilor, indiferent de ramura căreia aparţin acestora.
Macroeconomia analizează modalităţile de funcţionare a economiei naţionale privită în ansamblu. Fondatorul macroeconomiei a fost englezul J.M. Keynes.
Politica macroeconomică constituie totalitatea strategiilor şi acţiunilor conştiente ale statului care vizează întreaga economie naţională şi cu ajutorul cărora sînt realizate obiectivele propuse de acesta.
Politicile economice ale statului:
.
1) Politica fiscală.
2) Politica bugetară.
3) Politica monetară şi de credit.
4) Politica vamală.
5) Politica veniturilor.
6) Politica agricolă.
7) Politica industrială.
8) Politica valutară.
Economistul francez I. Samson a identificat patru tipuri ale statului contemporan, utilizînd drept criterii de clasificare calitatea instituţiilor economice controlate de stat şi ponderea cheltuielilor publice în PIB.
.
1) Statul regulator: instituţii puternice şi intervenţie puternică (de exemplu, ţările din Uniunea Europeană, Japonia).
2) Stat arbitru: instituţii puternice şi intervenţie slabă (SUA, Australia).
3) State emergente: instituţii slabe şi intervenţie slabă (Mexica, Argentina, India).
4) State paternaliste capturate: instituţii slabe, intervenţie puternică (Bolivia, Nicaragua). În economia de piaţă statul şi structurile sale iau asupra sa îndeplinirea funcţiilor, care nu e în stare să le îndeplinească însăşi piaţa:
.
1) asigurarea cadrului juridic de funcţionare a mecanismului de piaţă;
2) producţia bunurilor publice;
3) protecţia populaţiei de efectele negative ale activităţii economice;
4) redistribuirea veniturilor;
5) asigurarea creşterii economice şi stabilizarea economiei în condiţiile de criză.
Este evident faptul, că într-un stat oamenii nu pot avea venituri identice. Cauzele inegalităţii în venituri sînt următoarele:
.
1) Diferenţa în capacităţile individuale.
2) Diferenţa în calificare şi experienţă.
3) Diferenţa în capacitatea de a lucra în condiţii deosebite.
4) Diferenţa în proprietate.
Politica socială reprezintă totalitatea măsurilor economice şi noneconomice, fundamentate pe o anumită concepţie, specifică fiecărei ţări, prin care puterea publică realizează o utilizare normativă a resurselor sale şi o distribuire a veniturilor, în scopul înfăptuirii principiilor de justiţie şi de dreptate socială. Politica socială urmăreşte creşterea calităţii vieţii şi protecţia populaţiei de riscurile vieţii şi activităţii umane.
Principalele politici de protecţie socială sunt:
.
1) protecţia socială a şomerilor şi reintegrarea lor profesională (indemnizaţie şi cursuri);
2) protecţia socială a lucrătorilor (protecţia muncii);
3) protecţia socială a familiei (alocaţii şi indemnizaţii de maternitate);
4) protecţia socială a persoanelor peste vîrsta de muncă (pensii);
5) protecţia socială a tineretului;
6) protecţia socială a consumatorului (drept de a fi protejaţi, de a fi informaţi; drept de a avea acces la piaţă);
7) protecţia socială a sănătăţii;
8) protecţia socială a mediului.