„Stăteau în jur case goale cu pereți afumați, stăteau căutînd lung prin ferestrele oarbe cum se întîlnesc doi oameni/. Priveau ostenite și dojenitor, căci nu puteau pricepe cum pot sta ei în mijlocul unui sat pîrjolit și plîng, și rîd, și se sărută”
„Și-a legat capul cu prostul ista de Onache, care, iaca, a luat-o de la părinți ca s-o scoată pe dealul ista, în pustietatea asta. Ș-amu el umblă șuierînd de colo pînă colo pentru că, mă rog, ce-i pasă lui, pe cînd ea, sărmana, se spetește muncind, cu vorba, născîndu-i-se și murindu-i în suflet nemărturisită, pentru că nu are cui o spune. Ș-așa i se face uneori greu pe inimă, c-ar lepăda într-o bună zi și casă, și masă, și bărbat și ar porni la vale spre sat, bocind în gura mare”
„Venea smerită, oarecum rușinată, pentru că îl mai iubea, sărmana de dînsa, cu toate nesfîrșitele supărări și ciondăneli, îl iubea cum nu se poate mai mult. Văzîndu-și dragostea răsărită lîngă umărul lui, Onache, fiind mai năltuț și mai zdravăn, a curpins-o în brațe, a săltat-o din pămînt, făcînd-o să-i plesnească toate osișoarele, după care o puse cu grijă înapoi la locul de unde o luase. ”
