Please enable JavaScript.
Coggle requires JavaScript to display documents.
Principii ale lecturii, Principiul aventurii, Reprezintă interesul pentru…
-
-
Reprezintă interesul pentru lectură din copilărie, atunci când descoperim taina cititului, când apar acele pagini captivante de povestiri, povești,basme și fabule care ne dezvoltă spiritul de aventură, fantezia și imaginație.
Principiu înrudit cu cel al plăcerii, îl face pe cititor să renunțe la cărți profunde
Un individ este sensibil în măsura în care e capabil de afecțiune și emoție. Afectivitatea manifestată e o acțiune intelectuală.Sensibilitatea dă semnul unui raport uman cu lumea , dă semn când intră în contact și cu cartea.
Căpătarea bunului gust în lectură nu mai presupune oscilația capricioasă echivalentă de cele mai multe ori cu renunțarea fățișă o activitate productivă, inteligentă, logică sau sensibilă.
Nu poate fi aflat un cod precis al cititului, pentru că fiecare își are preferințele lui. Sunt mulți cititori, care caută o corespondență între comportamentul moral al autorului și conținutul etic al textului pe care-l scrie.
Sunt cărți bune pentru obținerea culturii generale. Există recomandări diverse de la diferiți autori. Listă de 100 cărți devin a fi citite pentru a asigura o aleasă cultură și o temeinică înzestrare a minții.
Lectura de specialitate s-a dezvoltat din cerințele vieții practice , ale profesionalismului oamenilor, într-o multitudine a domeniilor de activitate. Lectura din acest segment este necesară în măsura în care se urmărește strict specializarea, competență și performanță.
Doar cărțile de idei împărtășesc frumusețea și adevărul celor dispuși să le cunoască. Lectura lor este dificilă, ele fiind cărți care cultivă tot ceea ce ține de valoare.
Conținutul cărții nu e decât o proiecție a cititorului. Studiind reacțiile față de carte , bibliopsihologie analizează și caracterizează eul cititorului în faza dezvoltării lui armonioase. Conexiunea între biblos și psihic explică reacțiile produse de textele asupra citiorului.
Plăcerea de a citi, atracția e o pulsiune , ca un reflex care se consolidează prin repetiție. Este mai curând o formă incipientă a plăcerii lecturii propriu zise, devenită cu timpul dătătoare de cunoștințe necesare omului.
Progresele științifice și tehnologice devin instrumente necesare omului sub aspectul obținerii rapide a informației. Adaptarea la cerințele de consum informațional întră în zona cererii de lectură cu oferte de carte, de presă de calculator și alte.
Metafizica se definește ca știință completă a condițiilor cunoaașterii umane. Cărțile rămân o satisfacție intelectuală pentru cei ce se străduiesc să pătrundă în miezul gândirii și cunoașterii metafizicii.
Memoria personală este consolidată prin multe lecturi.Se spune că memoria este „un câmp de ruine” atât timp cât te poate trăda când nu te aștepți.
Estetica desemnează teoria sensibilitățiil a frumos și mai ales la frumosul artistic, dar și la reflecția asupra artei.Aplicarea esteticii în domeniul literaturii intră în sfera teoriei literaturii.