În epoca Luminilor, copilăria se considera un fundament al vieții mature, o perioadă foarte importantă în care se impun, și se descoperă principalele calități ale individului.
Abordarea sistematică a personalității copilului și adolescentului a fost inițiată de iluminiști.

J.J.Rousseau a pus la îndoială valoarea absolută a rațiunii maturilor, afirmân că copii sunt buni până în momentul când devin afectați de ideile și acțiunilematurilor.

Interesul pentru inițierea individului în anumite norme, valori, și cunoștințe ale culturii și civilizației.

Pentru adolescenții din aceste romane unica alternativă de a se opune pragmatismului maturilor, falseității și fățărniciei lumii din jur este evadarea din societate, ruperea tuturor legăturilor cu tradiția, nihilismul, scepticismul social.
Momente psihologice - singurătatea, maximalismul, spiritul nonconformist, confuzia, întstrăinarea, dezorientarea, necesitatea susținerii morale și sentimentul omului de prisos.

În general, în literatura și cultura secolelor XX, cuvintele „tânăr” și „tineret” au devenit o valoare absolută. În acest fel, diversitatea și complexitatea imaginilor copiilor și ale adolescenților din literatura contemporană reflectă un progres în domeniul receptării artistice a acestor etape din viața oamenilor.

Adolescența este permisiunea societății de a combina maturitatea fizică cu iresponsabilitatea psihologică.
-Terri Apte