Se stabileşte caracterul organic al substanţei de analizat şi unele constante fizice: p.f.,
p.t., indice de refracţie (nD20), solubilitatea, masa moleculară, culoare, miros, starea de
agregare. Caracterul organic se stabileşte urmărindu-se comportarea la încălzire a
substanţei de analizat. Se urmăresc cu atenţie fenomenele care au loc în timpul arderii
(ardere cu flacără mai mult sau mai puţin luminoasă, carbonizare, mici explozii, mirosul
vaporilor emişi etc.), care pot da unele indicaţii asupra substanţei. De exemplu, arderea cu o
flacără luminoasă indică un procent ridicat de carbon, arderea explozivă arată prezenţa unui
polinitroderivat sau a unui ester nitric. Dacă vaporii emişi au miros de caramel, substanţa
face parte din clasa zaharurilor; dacă au miros de acid acetic, face parte din clasa acetil –
derivaţilor; dacă au miros de hidrogen sulfurat, face parte din clasa sulfonamidelor; dacă au
miros de pene arse, face parte din clasa proteinelor; dacă au miros de usturoi, face parte din
clasa compuşilor cu arsen.
Experimental: într-o cuvă de platină sau într-un creuzet, spălate cu HCl pentru purificare,
se introduce substanţa de analizat; cuva se ţine cu un cleşte în flacăra unui bec de gaz. Se
pot întâlni trei situaţii dintre care una este specifică substanţei:
substanţa arde şi nu lasă reziduuri, deci este substanţă organică.
substanţa nu arde; reziduul închis la culoare, deci este un compus anorganic
substanţa arde lăsând un reziduu albicios, deci este de natură organometalică.
Compuşii organici conţinând metale (săruri ale acizilor carboxilici sau sulfonici)
conduc la un reziduu care conţine, în special, carbonatul metalului.
Compuşii aromatici ard cu o flacără cu fum, în timp ce compuşii alifatici inferiori
dau o flacără aproape fără fum. Compuşii conţinând oxigen ard cu o flacără albastră.
Zaharurile şi proteinele ard cu miros caracteristic. Compuşii monohalogenaţi ard cu o
flacără cu fum, iar cei polihalogenaţi nu ard decât atunci când vin în contact direct cu
flacăra.