Please enable JavaScript.
Coggle requires JavaScript to display documents.
MANAGEMENTUL:
conducere, organizare, reuşită. - Coggle Diagram
MANAGEMENTUL:
conducere, organizare, reuşită.
ansamblu de discipline teoretice, metode şi tehnici care privesc conducerea şi administrarea organizaţiilor
-
-
Management în educație
MANAGERUL
persoana care exercită funcţiile managementului în virtutea obiectivelor, sarcinilor, competenţelor şi responsabilităţilor
cadru didactic care pune în practică programul managerial,
conduce profesorii şi elevii din sistemul de învăţământ, precum şi personalul auxiliar şi administrativ,în scopul creşterii eficienţei procesului instructiv-educativ
-
REZULTAT: valorile pe care elevul/studentul absolvent le dobândește în vederea pregătirii pentru viitor, pentru piața muncii.
-
-
sistem de concepte, metode, instrumente de orientare şi conducere, coordonare, utilizat în realizarea obiectivelor educaţionale, la nivelul performanţelor aşteptate, la nivelul finalităţilor.
MANAGEMENT ȘCOLAR
conducerea activităţii şcolare din punct de vedere instituţional, referindu-se la coordonarea unităţilor de bază ale sistemului de învăţământ.
MANAGEMENT EDUCAȚIONAL
conducerea sistemului educaţional, în ansamblul manifestărilor sale: conceperea, realizărea şi evaluarea întregii activităţi din educaţie.
-
Leadershipul
-
parte a managementului, este abilitatea de a-i convinge pe alții să caute în mod entuziast îndeplinirea unor obiective definite şi să obţină rezultate împreună.
abilitatea unei persoane de a exercita un tip de influență prin intermediul comunicării asupra altor persoane, orientându-le spre îndeplinirea anumitor obiective.
-
mobilizare, încurajare și antrenare a indivizilor în vederea atingerii obiectivelor
-
-
-
-