Please enable JavaScript.
Coggle requires JavaScript to display documents.
Psihologie = studiază activitatea psihică a omului, știință a fenomenelor…
Psihologie
= studiază activitatea psihică a omului, știință a fenomenelor psihice, știința centrală despre om și relațiile interumane
Psihologie socială
Psihologie şcolară
Psihologia familiei
Psihologie generală
Psihologie experimentală
Psihologie clinică (sănătăţii)
Psihologie judiciară (criminologie)
Psihologia personalităţii (personologie)
Psihologia vârstelor (dezvoltării, evolutivă; infantilă; gerontologie)
Psihologie organizaţională (a muncii; ocupaţională; traininguri, coaching)
Noţiuni introductive.
Fenomen
= ceea ce apare, se vede
Natura psihicului:
3 paradigme filosofice
Spiritul – substanţă cu proprietăţi diferite de creier (= organul de manifestare al psihicului)
Deosebire spirit – materie, realităţi complet diferite, care nu interacţionează; e.g.
„paralelismul psihofizic” al lui Wundt;
Teoria identităţii: nu există decât creierul (monism materialist – psihologii sovietici)
Metodele Psihologie
Cale de urmat, demersuri, proceduri, reguli utilizate în vederea atingerii unui scop
● Studiul de caz
= Investigarea detaliată a unei singure persoane sau grup, în scopul generalizării [problematic!] rezultatelor observaţiei la întreaga populaţie (Neculau)
Avantaj:
volum mare de informaţii; posibilitatea combinării cu alte metode psihologice;
Dezavantaj [problematic]:
generalizarea la întreaga populaţie.
● Observaţia (extrospecţia/introspecţia)
=
studierea sistematică şi intenţionată a comportamentului, în condiţii naturale în absenţa intervenţiei observatorului, în scopul unei descrieri detaliate
Condiţii pentru eficienţa observației:
Stabilirea scopului observaţiei. Elaborarea unui plan de observaţie. Înregistrarea imediată a faptelor. Efectuarea unui număr optim de observaţii. Discreţia observatorului
Extrospecţia
– observarea comportamentului altor persoane.
Introspecţia
– observarea propriului comportament, gânduri, trăiri afective. (autoobservaţie; autocunoaştere; cunoaştere de sine) – avantaj: permite accesul direct
●
Experimentul (statistica)
=
Dezavantaj:condiţii de laborator (situaţii controlate; artificiale)
culegerea datelor obiective despre comportament; permite stabilirea cauzelor ce stau la baza manifestărilor psihologice; creează sau provoacă o situaţie, în condiţii bine determinate (de laborator), în care se pot controla toate aspectele fenomenelor studiate, cu scopul verificării unei ipoteze şi a unei relaţii cauzale.
Date precise şi obiective; provocarea unui fenomen psihic, în condiţii bine determinate, cu scopul de a găsi sau verifica o ipoteză (Cosmovici)
Factorul modificat: variabila independentă; răspunsurile subiecţilor: variabila dependentă (Neculau)
Feluri de experimente:
.
*1. De laborator –
special amenajat; aparate; fără factori perturbatori; condiţii artificiale*
2.
În condiţii standardizate
– în ambianţă obişnuită (birou, sală de clasă), dar subiectul e supus la probe cu care nu e familiarizat
3.
Natural –
în condiţiile de viaţă obişnuite ale subiectului, în care survine o modificare. Metoda experimentală este foarte valoroasă, totuşi a dat mai puţine rezultate decât se spera (Cosmovici).
● Chestionarul
= Avantaj: fiecare respondent îşi poate exprima opinia în acelaşi mod (creşte gradul de generalizare a rezultatelor); problemă: selectarea eşantionului
1. Utilizat în cercetări descriptive sau în diagnosticul psihologic;
2. Sistem de întrebări elaborat, pentru a obţine date cât mai exacte cu privire la o persoană sau un grup social (Cosmovici).
3. Răspuns deschis – răspuns închis.
4. Eşantion (grup selectat de persoane) – minim 30 persoane.
5. Întrebările şi instrucţiunile: standardizate; importantă: formularea întrebărilor
●
Testul psihologic (psihometria
)
Probe standardizate; situaţii standardizate, răspunsurile sunt măsurate folosind etaloane specifice populaţiei din care fac parte. (Neculau)
●
Metoda biografică (anamneza)
Analiza datelor privind trecutul unei persoane şi a modului ei actual de existenţă (Cosmovici) Culegerea datelor; interpretarea
●
Metoda convorbirii
Premeditată; convorbire liberă (nu întrebări dinainte formulate);
convorbiri standardizate (cu întrebări în întregime formulate anterior)
metodă dificilă; încredere; ascultarea terapeutică (Cosmovici)
Functii psihice
Raţiune –
cogniţie, a cunoaşte, pornire instinctivă, înclinaţie naturală, referitor la capacităţile şi mecanismele învăţării şi accederii la cunoştinţe;
Afectivitate -
stare afectivă, sentiment; înclinare/pornire sufletească; afectare, impresionare, influenţă; care arată un sentiment,
Voinţă
- încercare, tentativă, procesele de voinţă; volitiv, voluntar.
.
Curente Mari
1. psihanaliza;
2. behaviorismul (comportamentalismul american);
3. psihologia umanistă [„a treia forţă în psihologie”] (M. Zlate)
Istoria psihologiei: generalităţi
„psihologia are un trecut lung şi o istorie scurtă”.
● A. Universală
Hippocrate (460-370 î.Hr.), „părintele medicinei”: teoria celor 4 umori:
1. sângele (sanguin);
2. flegma (flegmatic);
3. bila galbenă (coleric);
4. bila neagră (melancolic) (S. Paluzzi)
●
Istoria modernă a psihologiei (1860-2006)
Psihologia se desprinde de filosofie.
Wilhelm Maximillian
Wundt
, fiziolog, psiholog, filosof, logician, etician şi istoric al culturii germane – fondator psihologiei experimentale; psihologiei ştiinţifice; unul iniţiatorii psihologiei religiei moderne.
John Broadus Watson (1878-1958) – „părintele behaviorismului”.
Granville Stanley Hall – fondatorul psihologiei educaţionale.
Abraham Maslow – ierarhia nevoilor umane [trebuinţe]; teorie motivaţională.
Carl Ransom Rogers – Terapia centrată pe client.
*Senzaţia –
sursa primară a cunoştinţelor externe și stărilor mediului intern.
Sensibilitatea
– perceperea senzaţiei.
Analizatorii
- ansamblul care face posibilă producerea senzaţiilor.
Receptorul
- preia şi transformă stimulul în semnal nervos.
Impuls nervos
- trecerea stimulului fizic/chimic exterior într-un cod neurofiziologic: *
● Mecanismele neurofiziologice ale senzațiilor
● Sistemul senzorial:
1. organe receptoare (analizatorii);
2. nervi
3. zone corticale specifice
Segmentele analizatoriilor
1. Segmentul periferic (receptorul)
a. exteroceptori – preiau excitaţia din mediul extern;
b. receptori profunzi: ai aparatului locomotor [muşchi, articulaţii, tendoane etc.];
c.
c. interoceptori – situaţi în vase şi organe interne.
După natura excitaţiilor: mecanoreceptori, termoreceptori, fotoreceptori, fonoreceptori etc.
După distanţă: receptori de contact (ex. tactili); de la distanţă (ex. auditivi).
2. Segmentul intermediar - influxul nervos este transmis la scoarţa cerebrală.
3. Segmentul central - aria din scoarţa cerebrală la care ajunge stimulul, unde se transformă în senzaţie specifică.
Veriga centrală este cea mai importantă componentă a analizatorului;
Zona corticală decodifică, transformă impulsuri în fapt psihic.
Arii corticale: vizuală (occipital); auditivă (temporal); tactilo-kinestezică (circumvoluţiunea centrală posterioară) etc.
Conexiunea inversă: componentă a analizatorului, asigură autoreglarea, în vederea recepţionării cât mai bune a stimulilor. Transmiterea impulsurilor nervoase, de la centrii corticali spre analizatori, se realizează pe căi eferente, care se găsesc în componenţa nervilor senzitivi. Se realizează aferentaţia inversă directă.
● Legile generale ale sensibilităţii
1. Legea pragurilor absolute şi diferenţiale – pragul absolut superior (intensitatea maximă a stimulului, dincolo de care este înlocuită de senzaţia de durere); pragul absolut inferior (intensitatea minimă a stimului dincolo de care nu mai este conştientizabil)
2. Legea adaptării – deplasarea în sus sau în jos a pragurilor absolute sub acţiunea prelungită a stimulului sau în absenţa acestuia
3. Legea contrastului senzorial – creşterea sensibilităţii ca efect al al excitanţilor de intensităţi diferite, care acţionează simultan sau succesiv asupra aceluiaș analizator, scoaterea reciprocă în evidenţă a doi stimuli cu caracteristici opuse [ex. alb/negru].
4. Legea interacţiunii analizatorilor (sinesteziei) – în cadrul căreia calităţile senzaţiilor de o anumită modalitate (de ex. vizuală) sunt transferate senzaţiilor de o altă modalitate (de ex. auditivă): auz colorat; vizual-gustativ; auditiv-gustativ.
5. Legea semnificaţiei – semnificaţia mare a unui stimul face să crească sensibilitatea faţă de el, să fie mai repede discriminat şi chiar să contrazică legea relaţiei dintre intensitatea stimului şi intensitatea senzaţiei.
6. Legea oboselii – cei mai fatigabili sunt analizatorul vizual, kinestezic şi auditiv; cel mai puţin fatigabil este analizatorul gustativ; vigilitate; după sursa care generează oboseala senzorială: a. suprasolicitare (funcţionare îndelungată a analizatorului: de ex. ochiul la condus noaptea);
b. subsolicitare (rezultat secundar scăderii tonusului general de excitabilitate al scoarţei cerebrale, din lipsă de stimulare externă: experimente de privare senzorială);
c. de aşteptare (apare la operatorii ce supraveghează tablourile de comandă în sistemele tehnice automatizate).
● Clasificarea senzaţiilor
1. Senzațiile Cutanate (simţul tactil)
Senzaţii tactile şi termice, prima senzaţie care se constituie filogenetic şi face legătura cu exteriorul.
● Analizatorul cutanat - Pielea – câmp receptiv (receptori: tactili, termici, dureroşi, de presiune, vibratori).
● Stimulii specifici sunt mecano-fizici: consistenţa (solid-vâscos-lichid); duritatea (în cazul corpurilor solide); substanţialitatea (lemn, metal, piatră etc.); rugozitatea (aspru-neted); greutatea (intensitatea apăsării) şi temperatura.
Grupe de senzaţii, cu structuri receptoare diferite: tactile, termice, de durere.
Senzaţiile Vizuale
Rol esenţial în orientarea şi deplasarea în spaţiu, în perceperea de la distanţă a obiectelor.
● Legile psihofiziologice: adaptarea (lumină/întuneric; vedere diurnă – fotopică; vedere nocturnă – scotopică); contrastul (în raport cu intensitatea stimulului luminos, culoare, mărime); sensibilizarea (ex. puternic efect stimulativa analizatorului tactil cu rece; a celui auditiv cu sunete de frecvenţă medie şi intensitate submedie).
● Proprietăţi: tonul cromatic, luminozitate; saturaţie (puritatea culorii).
● Analizatorul vizual - Ochiul – vederea asigură peste 90 % din informaţiile despre mediului înconjurător (luminozitate, formă, culoare, orientare, menţinerea atenției).
Conurile – specializate în vederea color (cromatică);
Bastonaşele – specializate în vederea alb- negru (receptorii folosiţi noaptea)
Câmpul vizual – arie spaţială, delimitată de dimensiunile în plan orizontal şi vertical.
Senzaţiile auditive şi vestibulare - (auz şi echilibru) Face legătura cu lumea externă, bazată pe codificarea/decodificarea undelor sonore.
Calităţile modale răspund vibraţiilor acustice: amplitudine, frecvenţă, formă. Calităţi fundamentale: tăria, înălţimea, timbrul.
● Localizarea a sunetelor – orientarea după sunet; coordonate spaţiale: direcţie, distanţă, poziţie.
● Senzaţiile de echilibru: semnalizează schimbarea poziţiei capului faţă de corp în întregime, au rol în: stabilirea centrului de greutate, menţinerea echilibrului, redresarea stării de echilibru.
● Analizatorul acustico-vestibular
Analizatorul acustic (pentru auz).
Analizatorul vestibular (pentru poziţia corpului în repaus şi mişcare).
Urechea internă este responsabilă de echilibrul ortostatic.
Senzaţiile olfactive
Funcţie de semnalizare dominantă în orientarea şi în detecţia factorilor supraviețuirii, perpetuării speciei
● Analizatorul ofactiv - slab dezvoltat la om. Responsabil de depistarea prezenţei unor substanţe mirositoare în aer (ex. gaz, parfum; chiar nocive)
● Însuşiri:
tonalitatea/modalitatea - (senzaţia florală se deosebește de cea a mâncării).
durata - (intensitatea tinde să slăbească pe măsura prelungirii acţiunii stimului)
semnificaţia - (plăcute/dezagreabile)
intensitatea - (puternic, moderat, slab).
*Mirosuri:
Henry Zwaardemaker – 9 mirosuri: eteruri, aromatice, balsamice, moscoambroziace, usturoiate, torefacte, caprilice, neplăcute, cadaverice.
Henning - 6 mirosuri: fructe, flori, smoală, preanice (migdale, citrice), cadaverice şi torefacte (cafea arsă etc.)*
Subramuri