Please enable JavaScript.
Coggle requires JavaScript to display documents.
SISTEMUL FISCAL AL STATULUI - Coggle Diagram
SISTEMUL FISCAL AL STATULUI
Funcțile fiscal
funcţia socială
funcţia economică
funcţia fiscală
Funcţiile de bază ale Serviciului Fiscal de Stat sunt
7) executarea silită a restanţelor şi a altor plăţi neachitate în termen la bugetul public naţional
8) examinarea contestaţiilor
6) constatarea contravenţii1or
9) emiterea actelor normative care reglementează aplicarea legislaţiei fiscale în limitele competenţei acordate prin actele legislative
5) controlul fiscal
10) coordonarea, îndrumarea şi controlul aplicării reglementarilor legale în domeniul de activitate, precurm şi funcţionarea subdiviziunilor sale
4) prevenirea şi combaterea încălcărilor fiscale, inclusiv a evaziunii fiscale
3) acordarea de servicii pentru contribuabili
2) administrarea, conform legii, a impozitelor, taxelor şi altor venituri la bugetul public naţional date în competenţa sa, inclusiv expunerea poziţiei oficiale a Serviciului Fiscal de Stat referitoare la aplicarea legislaţiei fiscale
11) managementul resurselor umane, financiare şi materiale, susţinerea activităţilor specifice prin intermediul tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor, reprezentarea juridici, auditul intern, precum şi comunicarea internă şi externă
1) elaborarea strategiilor şi organizarea sistemului de management în domeniul administrării
12) cooperarea internaţională în domeniul administrării fiscale
Principile de clasificare
impozite în bani
Impozite în natură
Modul de reflectare
Impozitele directe
În funcţie de nivelul bugetului în care se varsă
regionale
locale
Generale de stat
În funcţie de modul de utilizare
comune
speciale
Potrivit subiectului impozabil
Pe persoane fizice
Pe persoane juridice
Conform caracterului obiectului de impunere
reale
personale
Impozitele indirecte
taxe vamale
monopoluri fiscale
taxe de consumaţie
alte taxe (taxe de timbru şi de înregistrare )
taxe judecătoreşti
taxe notariale
taxe administrative
Sistemul fiscal al Republicii Moldova
2) aparatul fiscal
3) legislaţia fiscală
1) sistemul de impozitare