INTERDEPENDENȚ A LIMBĂ / CULTURĂ ÎN TRADUCERE
În pofida multiaspectualităț ii definirii conceptului de cultură, putem menț iona, că cultura reprezintă un sistem acceptat de tradiț ii ș i obiceiuri, religie, literatură, artă, proprii unui autor. Iar limba va fi manifestarea acestei culturi.
O altă abordare în corelaț ia limbă / cultură este proprie lui A.Atanovski ș i G.Brutean, care semnalează că limba ș i cultura sînt orientate în aceeaș i direcț ie, că limba refelectă realitatea, iar cultura face parte din ea.
Limba poate crea iluzii verbale, un miraj verbal, care va înlocui realitatea.
Aceste iluzii verbale vora apărerea în stereotupurile naț ionale. Pentru traductologi,
reprezentarea stereotipului unei naț iuni pentru o altă cultură, va fi o sarcină extrem de dificilă. În cazul stereotipului dificultatea traducerii constă în aceea, că traducătorul va
trebui să propună tot un stereotip.
Stereotipul, dela grec.stereos (solid), este un termen ce desemnează un mod de impresie, de gravură, ș i după Amossz ș i Rossen, este un element relevant al gîndirii, prin opoziț ie la cliș eu, o simplă figură de stil. Stereotipul este înț eles ca un element constitutiv al fondului cultural comun, ceea ce
permite schimbul de experienț ă fără a-l reformula la fiecare ocazie.
Orice popor în mod diferit percepe ș i clasifică lumea, deci în mod diferit va alege acel
etalon într-o comparaț ie, care va permite o optimă expresivitate ș i informativitate.
Traducătorul trebuie să fie un receptor pregătit, să posede acele capacităț i,
competenț e socioculturale, care vor cere traducerea benefică. În cazul unde etaloanele
relevante vor avea acceaș i semnificaț ie, expresie ș i conotaț ie culturală
Datinile ș i obiceiurile ca unităț i culturale vor avea ș i expresie lingvală.
La fel de evidentă în traducere va fi ș i mentalitatea naț ională care va condiț iona
comportamentul lingval ș i non-verbal.Ea constituie o structură profundă a conș tiinț ei,
care depinde de fatorii socio-culturali.
Expresiile frazeologice apar ca un obstacol traductologic, din moment ce ele poartă o
expresivitate deosebită, sînt un produs al creativităț ii naț ionale ș i ca urmare apar sub orice aspect de comunicare verbală.. Frazeologismul este o îmbinare „osificată‖ de cuvinte,
o construcț ie sintactică fixată, gata făcută, cu o valoare semantică specială, acceptată de vorbitorii limbii respective
În general, în procesul traducerii se recurge la cîteva metode de redare a
frazeologismelor, dintre care cele mai importante sint:
1.Echivalenț a
2.Analogia
3.Traducerea propriu-zisă
Traducerea nefrazeologică, care mai este numită traducerea propriu-zisă, presupune ș i
ea cîteva metode:
1.Traducerea lexicală
2.Calcul
3.Traducerea descriptivă
Utilizarea metodei echivalenț ei se poate obț ine prin aplicarea procedeelor:
a)traducerea prin echivalent total (din toată inima / de tout mon coeur). Echivalentele totale sunt acele expresii întîlnite în ambele limbi ș i care au aceeaș i semnificaț ie. Valoarea lor stilistico-expresivă corespunde între ele, uneori chiar ș i cuvintele sunt aceleaș i.
b)traducerea prin echivalent parț ial
O altă metodă a traducerii frazeologismelor este metoda analogiei, metodă pe larg aplicată ș i care este considerată una dintre cele mai efective. Această metodă presupune apelarea la o expresie frazeologică din limba ț intă, avînd aceeaș i semnificaț ie ca ș i cea din limba sursă .
Cea de a treia metodă este traducerea propriu zisa, la care se va apela atunci, cînd nu
existe echivalenț e sau analogii.Ea presupune următoarele procedee:
a) transpunerea
lexicală, cînd este păstrat sensul, dar este redat sub un alt aspect neutru;
b) calcul lingvistic, prin care se păstrează ș i cuvintele ș i forma expresiei;
c) traducerea
descriptivă, adică traducerea printr-o perifrază neutră sau stilistic marcată
click to edit
Un alt procedeu întîlnit în traducere este omiterea frazeologismului în cazuri cînd acestea nu se pot traduce. Evident, că atunci cînd ele vor fi omise, se va pierde ș i din expresivitatea mesajului.
Un alt tip de dificultăț i, ce apar în acest sens, sunt traducerile proverbelor ș i
zicătorilor. Atît pentru proverbe, cît ș i pentru zicători a fost adoptat termenul grecesc
paremie, adică „cugetare din scriptură sau din epistolele apostolilor.
„Realiile sunt cuvintele sau expresiile, ce denumesc obiecte, caracteristice unei culturi, care de regulă nu au echivalente în altă limbă ș i deacea nu sunt traduse după regulile generale ,
dar ș i propun pentru realii o clasificare amplă, compartimentele principale fiind:
1.Realii geografice: stepă, secvoia, prerie, etc. În acest context unii savanț i desting ș i categoria denumirilor geografice pentru ț ări,
oraș e, etc.
2.Realii etnografice, care reflectă modul de viaț ă, mîncăruri: spaghetii, pizza, mămăliga,vestimentaț ie: sombrero, mocasini, opinci, cultura ș i arta: horă, trubadur, mărț iș or,
menestrel.
3.Realii socio-politice, care cuprind denumiri ce se referă la denumiri administrativteritoriale, miș cări ș i partide,etc.
O altă clasificare a realiilor o propune ș i lingvistul rus A.Reformatski ș i anume:
1.Cuvinte ce se referă la nume de persoane
2.Monede
3.Funcț ii ș i denumiri pentru persoane
4.Detalii de costume ș i podoabe
5.Mîncăruri ș i băuturi
6.Adresări ș i titluri.
Cu adevărate probleme se va ciocni traducătorul ș i atunci, cînd va fi nevoit să traducă culturemele. Termenul de culturem a fost realizat din punct de vedere formal prin analogie
cu „fonem, morfem, lexem.Culturemele sunt „...niș te enunț uri purtătoare de informaț ii culturale, unităț i de
cultură, „aluzii prestigioase‖ după Vinay ș i Darbelnet
Numele
proprii fac parte din realiile unei limbi, care prin tradiț ie rămîn intraductibile
Conform studiului onomastic deosebim trei aspecte de bază a numelor proprii, ș i
anume:
1.Nume proprii;
2.Denumiri de localităț i;
3..Denumiri a referinț elor culturale: sărbători, tradiț ii.
Traducerea numelor proprii presupune neapărat o negociere, nu
doar o sumă de strategii ce sînt axate în mod diferenț iat fie pe semnificat, fie pe semnificant, ci ș i pe rezistenț a mai mare sau mai mică a sistemului literar vizavi de „experienț a străinului‖, despre care vorbeș te Antoine Berman‖.