Discursul narativ este încadrat de vorbele bătrânei. Din acest punct de vedere, ea devine atât personaj-reflector, cât şi purtătorul de cuvânt al naratorului. Încă din incipit apare replica bătrânei, mama Anei: «Omul să fie mulţămit cu sărăcia sa, căci dacă e vorba, nu bogăţia, ci liniştea colibei tale te face fericit». Aceste cuvinte reprezintă, de fapt, morala nuvelei, fiind exprimată sub forma unei vorbe din popor. Finalul nuvelei marchează soluționarea conflictelor, devenind astfel un final închis. Acesta este construit în manieră simetrică, prin raportare la incipit.