Please enable JavaScript.
Coggle requires JavaScript to display documents.
INTERDEPENDENȚA LIMBĂ / CULTURĂ ÎN TRADUCERE - Coggle Diagram
INTERDEPENDENȚA LIMBĂ / CULTURĂ ÎN TRADUCERE
cultura reprezintă un sistem acceptat de tradiții și obiceiuri, religie, literatură, artă, proprii unui autor. Iar limba va fi manifestarea acestei culturi.
Primele încercări de soluționare au fost înaintate de Humbolt, care definește limba „...ca viziune specifică asupra lumii‖.
Limba deservește cultura, dar nu o determină.
Aceste iluzii verbale vora apărerea în stereotupurile naționale.
Stereotipul, dela grec.stereos (solid), este un termen ce desemnează un mod de impresie, de gravură, și după Amossz și Rossen, este un element relevant al gîndirii, prin opoziție la clișeu, o simplă figură de stil.
Stereotipul este înțeles ca un element constitutiv al fondului cultural comun, ceea ce permite schimbul de experiență fără a-l reformula la fiecare ocazie.
stereotipul este un fragment al imaginii conceptuale a lumii, o înțelegere stabilă cultural-națională a lucrurilor, sitații și fenomene.
stereotipuri destul de curente:
Stereotipuri gender
Stereotipuri de rasă
Stereotipuri profesionale
Orice popor în mod diferit percepe și clasifică lumea, deci în mod diferit va alege acel etalon într-o comparație, care va permite o optimă expresivitate și informativitate.
Datinile și obiceiurile ca unități culturale vor avea și expresie lingvală.
La fel de evidentă în traducere va fi și mentalitatea națională care va condiționa comportamentul lingval și non-verbal. Ea constituie o structură profundă a conștiinței, care depinde de fatorii socio-culturali.
Expresiile frazeologice apar ca un obstacol traductologic, din moment ce ele poartă o expresivitate deosebită, sînt un produs al creativității naționale și ca urmare apar sub orice aspect de comunicare verbală
Frazeologismul este o îmbinare „osificată‖ de cuvinte, o construcție sintactică fixată, gata făcută, cu o valoare semantică specială, acceptată de vorbitorii limbii respective.
În general, în procesul traducerii se recurge la cîteva metode de redare a frazeologismelor, dintre care cele mai importante sint: 1.Echivalența 2.Analogia 3.Traducerea propriu-zisă
Traducerea nefrazeologică, care mai este numită traducerea propriu-zisă, presupune și ea cîteva metode:1.Traducerea lexicală 2.Calcul 3.Traducerea descriptivă
O altă metodă a traducerii frazeologismelor este metoda analogiei, metodă pe larg aplicată și care este considerată una dintre cele mai efective.
Cea de a treia metodă este traducerea propriu zisa, la care se va apela atunci, cînd nu existe echivalențe sau analogii
Ea presupune următoarele procedee: a) transpunerea lexicală, calcul lingvistic, traducerea descriptiva,
Alt procedeu utilizat la traducerea propriu-zisă este traducerea descriptivă.
Un procedeu la care se recurge foarte des este calchierea. Acest procedeu constă în păstrarea fidelă a sensului, dar mai ales a formei expresiei sau îmbinării de cuvinte.
Un alt procedeu întîlnit în traducere este omiterea frazeologismului în cazuri cînd acestea nu se pot traduce.
Un alt tip de dificultăți, ce apar în acest sens, sunt traducerile proverbelor și zicătorilor. Atît pentru proverbe, cît și pentru zicători a fost adoptat termenul grecesc paremie, adică „cugetare din scriptură sau din epistolele apostolilor‖.
„Realiile sunt cuvintele sau expresiile, ce denumesc obiecte, caracteristice unei culturi, care de regulă nu au echivalente în altă limbă și deacea nu sunt traduse după regulile generale‖
1.Realii geografice: stepă, secvoia, prerie, etc.
2.Realii etnografice, care reflectă modul de viață, mîncăruri: spaghetii, pizza, mămăliga, vestimentație: sombrero, mocasini, opinci, cultura și arta: horă, trubadur, mărțișor, menestrel.
3.Realii socio-politice, care cuprind denumiri ce se referă la denumiri administrativ-teritoriale, mișcări și partide,etc.
Cu adevărate probleme se va ciocni traducătorul și atunci, cînd va fi nevoit să traducă culturemele. Termenul de culturem a fost realizat din punct de vedere formal prin analogie cu „fonem, morfem, lexem‖ (culture + sufixul ème).
numele proprii fac parte din realiile unei limbi, care prin tradiție rămîn intraductibile.
Conform studiului onomastic deosebim trei aspecte de bază a numelor proprii, și anume: 1.Nume proprii; 2.Denumiri de localități; 2.Denumiri a referințelor culturale: sărbători, tradiții.