Please enable JavaScript.
Coggle requires JavaScript to display documents.
CORESPONDENȚA ȘI NON-CORESPONDENȚA TRADUCTOLOGICĂ - Coggle Diagram
CORESPONDENȚA ȘI NON-CORESPONDENȚA TRADUCTOLOGICĂ
G.Mounin întroduce termenul de universalii ale limbii, adică nişte semnificaţii proprii tuturor limbilor, niste trăsături comune pentru diferite limbi, pentru diferite culturi.
Primul tip de universalii propus, sunt cele cosmogonice.
universalii ecologice: rece/cald, ploaie/vânt, noapte/zi, pămînt/cer, floră/faună, etc.
Al doilea tip de universalii sunt cele biologice, adică de analogie fiziologică şi psihologică: mâncare, somn, respiraţie, temperatură, sex, etc.
universalii lingvistice (adică morfologice, sintactice, semantice)
Mai există și universalii culturale (ca aspecte ale culturii: tehnologia, religia, arta, etc.)
Problema echivalenței în traducere a fost și rămîne о problema actuală. După părerea lui R.Bell. idealul unei echivalențe totale rămîne о himeră, din moment ce limbile sunt atît de diferite ca formă, ca referințe și contexte. Nu există sinonimie totală între limbi.
Așa, dacă traducătorul apelează la traducerea literală (cuvânt-pentru-cuvânt) el este criticat pentru „urâțenia" unei așa traduceri, iar atunci cînd utilizează traducerea liberă este criticat pentru neexactitate.
Atunci cînd în 1959 Jakobson folosește în acest context pentru prima dată conceptul de echivalență el este criticat din motiv, că textul limbii sursă nu este semantic, stilistic, pragmatic simetric cu textul limbii țintă.
In 1965, Catford definește echivalența ca о schimbare între două texte într-o anumită situație.
Van den Broeck în eseul său „Conceptul de echivalență în traducere" respinge ideea că relațiile de echivalență sunt aplicabile în cadrul traducerii.
echivalență la nivel funcțional, intențional
echivalență totală este imposibilă, dar tindem totuși să о realizam la nivel semantic, formal, ilocutiv, intențional
Cercatatoare Nida propune două tipuri de echivalență:
1) Dinamică - de efect, adică relațiile receptor - mesaj din textul sursă trebuie să fie aceleași ca pentru textul țintă. 2) Formală – care vizeaza insăși mesajul (atît forma cît și conținutul)
V.Gagh propune patru tipuri de echivalență:
1) Echivalent formal - în ambele limbi valoarea lor comună este exprimată prin forme de analogie (Cet écrivain est devenu célèbre grâce à son livre), unde deosebiri pot aparea doar la nivelul structurilor gramaticale (articol, caz, s.a.) 2) Echivalent de sens - cînd unul și același sens este redat prin expresii diferite în diferite limbi.
3) Echivalent de situație - cînd mijloacele de expresie sunt complect diferite dar exprimă aceiași situație (La délégation française regagne Paris... /Delegația franceză se întoarce în țară...) 4) Echivalent fix- indiferent de context e folosit în cazul terminologiilor.
Roger Bell propune patru niveluri de echivalență: 1) Echivalența de context, 2) Echivalența semantică, 3) Echivalența gramaticală, 4) Echivalența sintactică.
misiunea traducătorului este de a ajunge la cel mai înalt grad de „potrivire" sau „echivalență" între textul LS și cel din LȚ.
Textul din LȚ trebuie să fie „echivalent" cu textul din LS atît la nivel lingvistic cît și socio-cultural.
„Falşi-prieteni‖ sunt numite acele cuvinte care apar în exprimare cu sensuri pe care nu le au.
Prin falşi – prieteni se au în vedere cuvintele, care avînd radical comun în cele două limbi şi fiind de obicei din acelaşi izvor, diferă în ceea ce priveşte conţinutul semantic.
Cea mai mare dificultate la alegerea cuvintelor o constituie polisemia, omonimia şi sinonimia .