Dies servatoria, amintind de servus „supus, rob“, dedicată cinstirii zeilor sau unor evenimente remarcabile în viaţa colectivităţilor, era, ca mai orice zi, deloc scutită de lucru. E suficient să amintim că, în calendarul românesc, fiecare din primele cinci zile ale săptămînii, ale căror nume se păstrează din latină, era dedicată unei divinităţi, iar ultima, duminica, era dedicată Domnului Atotstăpînitor (dies dominica), ziua pe care creştinul o închina Patronului, preamărindu-L. Era ziua cînd toată osteneala era îndreptată către Dumnezeu, iar lucrul propriu-zis, munca fizică, era permis doar cînd situaţia o impunea (se citează pilda cu Isus care spunea că o capră căzută în groapă nu poate fi lăsată acolo pentru că e sărbătoare).
