Please enable JavaScript.

Coggle requires JavaScript to display documents.

Dimensiunea religioasă a existenței - Coggle Diagram

- - - - În această perioadă, în Țările Române au circulat cărți cu subiect religios, scrise în slavonă, limba de cult a bisericii răsăritene. Pentru că în Evul Mediu, și în secolele imediat următoare, corespunzătoare Renașterii, în estul Europei slavona a fost limba de cult a bisericii ortodoxe, jucând un rol similar cu cel al latinei în lumea romanică vestică.
        
        Printre cele mai importante momente ale secolului al XIX-lea în literatura religioasă din Țările Române sunt cele mai reprezentate de activitatea învățaților bisericești: Mitropolitul Varlaam, Mitropolitul Dosoftei și Mitropolitul Antim Ivireanul.
- - - - Primele forme de manifestare ale culturii romaneşti scrise sunt legate de religia creştină, de instituţia eclezială şi de necesitatea comunicării în interiorul comunitaţii de credinţă. Manuscrisele creştine în limba slavonă şi în limba română, apoi tipăriturile deschid calea pentru exprimarea sentimentului religios.
        
        Omul medieval are altă mentalitate decât omul modern, trăind în alt orizont cultural. Omul medieval este prin excelenţă un homo religiosus, care comunică cu Dumnezeu, şi cu sfinţii, crede în semne şi minuni, are cultul moastelor, face pelerinaje la locuri sfinte.
        
        Dimensiunea religioasă a existenţei capată treptat forme de expresie romanească mai întâi prin actul traducerii, apoi prin actul creaţiei individuale, fie în cadrul bisericii, ca literatură religioasă, fie în afara ei, ca literatură de inspiraţie religioasă.
        
        Începuturile culturii scrise a românilor sunt profund legate de viaţa lor spirituală, de credinţă în Dumnezeu şi de raportarea la sacru a fiecărui individ, fie el om simplu, slujitor al bisericii sau voievod. Religia, alături de istorie, este cel dintâi fundal de manifestare a culturii scrise şi a literaturii. Cartea religioasă romanească este mai întâi o carte de cult în limba slavonă, apoi o carte de cult în limba română. Traducerea ei prilejuieşte cea dintâi exprimare a creativităţii prin cuvânt în limba noastră, chiar dacă timidă, aproape insesizabilă la început. Trăirea religioasă determină trecerea prin mai multe filtre a dogmei creştine şi a cărţilor sfinte; unul este cel al identitaţii şi al culturii colective, altul al identităţii şi al culturii individuale.
        
        Religia oficială şi autoritatea bisericii coexista cu creştinismul popular; de-alungul secolelor s-au perpetuat superstiţii, credinţe şi practici păgâne legate de vechile religii ale naturii.
- - - - Nu se cunoaşte când şi în ce împrejurări cărturarul a îmbrăţişat cariera ecleziastică. Se admite, de exemplu, că a fost printre cei ce şi-au făcut studiile la Colegiul slavo-greco-latin din Iaşi şi s-a format în mediul cultural cărturăresc şi religios al mitropolitului Varlaam, a cărui iniţiative culturale le-a continuat cu deosebit succes mai târziu. Ajuns la maturitate, Dosoftei poseda limbile latină şi greacă veche, precum şi unele limbi şi culturi moderne (polonă, ucraineană, rusă, neogreacă). Această împrejurare i-a determinat pe cercetători să admită că Dosoftei şi-ar fi continuat studiile, de altfel ca şi alţi reprezentanţi ai culturii noastre, în Polonia, la cunoscuta şcoală a Frăţiei ortodoxe din Lvov. În 1649 este atestat ca ieromonah la mănăstirea Probota, în 1658 devine episcop de Huşi, iar în 1659 este episcop de Roman. În aceşti ani leagă o strânsă prietenie cu celebrul cronicar Miron Costin, cu grecul Dositei Notara, viitorul patriarh al Ierulalimului, După 1665 începe lucrul asupra operei sale de mare răsunet "Psaltirea în versuri", pe care o va tipări la mănăstirea Uniev din Ucraina în 1673.
      - Fiind uns mitropolit în 1671, în scurtă vreme se vede antrenat în evenimentele legate de războiul turco-polon, în care el sprijină politica antiontomană a domnului Moldovei Ştefan Petriceicu (1673-1674). În 1673 împreună cu acesta din urmă, Dosoftei este nevoit să se refugieze în Polonia. La începutul anului 1675 revine în Moldova, iar peste câteva luni redobândeşte scaunul mitropolitan, după care urmează o perioadă de un deceniu de intensă muncă intelectuală de traducere şi tipărire a principalelor cărţi de cult creştin ortodox în limba română. La fel ca şi celebrul său profesor Varlaam, mitropolitul Dosoftei adresează traducerile şi tipăriturile sale către întreaga seminţie românească.