În structura unei competenţe identificăm următoarele componente:

• resursele informaţionale: cunoştinţe, informaţii, date, noţiuni („a şti”);

  
  

• resursele operaţionale: deprinderi/abilităţi/capacităţi („a face”);

  
  

• resursele atitudinale şi comportamentale („a fi” şi „a manifesta”);

  
  

• resursele valorice („a fi” şi „a avea ”).

Competența de specialitate:

• cunoașterea materiei;
• capacitatea de a stabili legături între teorie și practică;
• capacitatea de înnoire a conținuturilor în consens cu noile achiziții ale științei domeniului.

Competenţa psihopedagogică:

• capacitatea de a cunoaşte elevii şi de a lua în considerare particularităţile lor de vârstă şi individuale la proiectarea şi realizarea activităţilor instructiv‐educative;
• capacitatea de a comunica uşor cu elevii;

• capacitatea de a proiecta şi de a realiza optim activităţi instructiv‐educative;

  
  

• capacitatea de a evalua obiectiv.

Competenţa socială şi managerială:

• capacitatea de a organiza elevii;
• capacitatea de a stabili relaţii de cooperare;
• capacitatea de a‐şi asuma răspunderea;

Guy le Boterf distinge următoarele tipuri de competenţe bazate pe:

• cunoştinţe teoretice (a şti să înţelegi, a şti să interpretezi);
• cunoştinţe procedurale (a şti cum să procedezi);
• capacităţi procedurale (a proceda, a opera prin a face);
• capacităţi experienţiale (a şti să faci, a şti să te conduci);
• capacităţi sociale (a şti să te comporţi, a şti să conduci);
• capacităţi cognitive (a şti să abordezi informaţia).

Etica predării se referă la ceea ce înţeleg, recunosc şi apreciază profesorii debutanţi.

Conţinutul predării se referă la ceea ce profesorii debutanţi
ar trebui să demonstreze pe parcursul predării‐învăţării.

Specialistul Philippe Perrenoud notează zece competenţe esenţiale
pentru profesorii care practică un proces de învăţare eficace:

1. organizarea şi animarea situaţiilor de învăţare;
2. administrarea progresului în învăţare;
3. conceperea şi folosirea unor programe diferenţiate;
4. implicarea elevilor în procesul instructiv‐educativ;
5. lucrul în echipă;
6. participarea la managementul şcolii;
7. informarea şi implicarea părinţilor;
8. folosirea noilor tehnologii ale informaţiei şi comunicării în procesul didactic;
9. evitarea dilemelor etice ale profesiei;
   
   10. administrarea propriei formări continue.

Competenţa știinţifică:

• abilităţi necesare pentru manipularea cunoştinţelor;
• inteligenţă, dar, mai ales, înţelepciune;
• operaţii mentale, flexibile şi dinamice;
• capacităţi de transfer şi aplicare.

Competenţa psihosocială:

• adaptarea la roluri diverse;
• capacitatea de comunicare lejeră şi eficientă;
• entuziasm, înţelegere și prietenie.

Competenţa managerială:

• abilităţi de planificare, de proiectare;
• forţa și oportunitatea decizională;
• suportabilitate în condiţii de stres.

Competenţa psihopedagogică:

• creativitate în munca educativă;
• capacitate empatică;
• minimum de tact pedagogic.

Profesorii constructivişti îi antrenează pe elevi şi îi angajează activ în procesul de predare‐învăţare. Sub îndrumarea profesorului constructivist elevul învaţă să‐şi construiască propria cunoaştere, devenind subiect al propriei formări.

A. Competenţe generale şi constructiviste,
care asigură reuşita profesională:

• competenţa ştiinţifică generală şi pedagogică;
• competenţa culturală generală;

B. Competenţe constructiviste implicate în managementul
instruirii în clasă:

• competenţa de a prevedea şi rezolva obstacole;
• competenţa de a ghida, de a îndruma diferenţiat elevii;
• competenţa de a diversifica metodologia evaluării constructiviste;

C. Competenţe constructiviste de relaţionare, implicate în
rezolvarea problemelor educative, etice:

• competenţa de a relaţiona cu elevii;
• competenţa de a susţine comunicarea cu şi între elevi;

D. Competenţe constructiviste, implicate în activitatea de
reflecţie în acţiunea‐cercetare didactică:

• competenţa de a organiza, desfăşura acţiuni‐cercetare la clasă.

Profesorul care coordonează efectiv procesul instructiv‐educativ şi îi orientează, îi organizează, îi dirijează, îi motivează, îi îndrumă, îi consiliază şi îi evaluează pe elevi, este considerat un profesor bun şi un manager al clasei. Acest profesor va deveni lider al grupului.

Condiţiile profesorului pentru a fi manager şi lider sunt:

• să aibă pregătire de specialitate în domeniu;
• aptitudini/talent;
• vocaţie şi dedicaţie.

Pentru a ajunge la o identitate profesională în concordanţă
cu noile valori ale secolului XXI, profesorilor li se cere:

• excelenţă profesională şi metodică;
• formare continuă prin cursuri;

Deosebit de importantă abordarea activităţii cadrului didactic din perspectiva managementului clasei, completată de cea a leadershipului educaţional și a leadership‐ului clasei de elevi.

Profesorul ca manager şi lider al clasei trebuie să îşi actualizeze şi să îşi adapteze competenţele şi rolurile manageriale în funcţie de situaţiile noi ce intervin în activitatea sa complexă.

1. Profesorul ca manager şi lider al clasei se bazează pe valori

2. Profesorul ca manager şi lider al clasei se bazează pe comunicare şi relaţionare

3. Profesorul ca manager şi lider al clasei se bazează pe organizare

4. Profesorul ca manager şi lider al clasei se bazează pe observarea sistematică a grupului clasă

5. Profesorul ca manager şi lider al clasei se bazează pe motivaţie

6. Profesorul ca manager şi lider al clasei se bazează pe crearea unor relaţii educaţionale armonioase

7. Profesorul ca manager şi lider al clasei se bazează pe autoeducaţie/self‐management