Lemnul este unul dintre cele mai vechi materiale folosite de om. Deşi copacii au fost dintotdeauna tăiaţi şi folosiţi drept combustibil sau în construcţii, pădurile reprezintă încă o resursă inepuizabilă, deci ne putem bucura de lemn fără teama că am perturbat echilibrul naturii. Cu condiţia să folosim doar lemnul tăiat legal şi raţional. Astfel pădurea s-ar regenera natural, aşa cum o face de mii de ani. La nivel mondial, zonele împădurite care acopereau 6 miliarde de hectare la sfîrşitul ultimel glaciaţiuni, s-au micşorat la 3,9 miliarde de hectare. 850 de milioane de hectare de pădure de pe glob sînt deja distruse şi în fiecare an se mai adaugă încă 14,6 milioane de hectare defrişate haotic. Efectele acestei nesăbuinţe se răsfrîng tot asupra omului, care se privează singur de o sursă sigură de sănătate. În preajma copacilor, organismul se încarcă de energie benefică. Terapeuţii ne recomandă să îmbrăţişăm un copac atunci cînd avem o suferinţă. Se spune că boala se transferă în lemnul copacului. Unii copaci ridică moralul, alţii dau putere persoanelor vlăguite, alţii relaxează şi induc o stare de calm. Cercetările au dovedit că, în contact cu lemnul pădurii, creşte stima de sine şi se îmbunătăţeşte starea de spirit, se intensifică abilităţile cognitive, scad nivelul de stres, colesterolul şi tensiunea arterială.