Please enable JavaScript.
Coggle requires JavaScript to display documents.
Flori de mucigai de Tudor Arghezi - Coggle Diagram
Flori de mucigai de Tudor Arghezi
Încadrare
Modernism
Arghezi foloseste un teritoriu nou care e definit prin estetica urâtului ce prinde formă substanțială in poezia testament „din bube, mucigaiuri și noroi iscat-am frumuseți și prețuiri noi”
curent literar raportat la tradiție și elemente conservatoare
În secolul XIX devine o mișcare amplă care se dezvoltă în două sensuri
Curentul ia amploare în secolul XX când coexistă cubismul francez, expresionismul german, futurismul italian
Tehnica ingambamentului
Lirica modernistă se concretizează în jurul cenaclului sburător condus de Eugen Lovinescu
Arii semantice noi
Titlu
Titlul creează o metaforă emblematică argheziana a degradării umane cu ajutorul oximoronului prin care se alătură frumusețea efemera a vegetalului "flori" cu substantivul "mucigai"
Titlul operei deschide volumul cu același nume și valorifica estetica uratului, împrumutată de la poetul francez Charles Baudelaire
"Flori de mucigai" amintește de "Fleurs du mal", volumul lui Baudelaire, numai ca poetul român înlocuiește termenul estetic "răul" cu un simbol estetic "mucegaiul", ilustrând astfel urâtul existential.
Sens propriu
alcătuit din două substantive
"Floare" reprezintă viața care palpită urâtul existențial
"Mucigai" reprezintă însuși urâtul existențial
"Florile" reprezină luminiscențe în urâtul existențial, fiind o rază de speranță și un simbol al frumuseții
Sens propriu
oximoron
Titlul face trimitere la textul "Fleurs de Mal"
Mal=răuul existențial din punct de vedere etic
"Flori de mucigai" este o metaforă emblematică pentru urâtul existențial
Temă
tema conditiei creatorului
tăierea unghiei
Se dezvoltă pe baza unui pretext epic
Motive
jertfa creatoare
creației
motive biblice: leul, vulturul, taurul
motive moderne: stihurilot, scrumului, gropii
Compoziție
Ritmul poeziei este iambic.
Rima este împerechează și oferă muzicalitate textului
La nivel compozițional cele două strofe inegale (16 si 4 versuri) se organizează în doua unități logice-marcate prin "decupajul" strofic, reunind patru secvențe poetice.
Specie literară
Artă poetică
concepția autorului despre propria scriere
creatorul se jertfește pentru arta sa
creator=cel care se jertfește pentru arta sa
creația=calofilă/anticalofilă
lumea=urâtul existențial
Structură
2 planuri lirice
primul plan corespunde primei strofe, are 3 secvențe care înfățișează creatorul și creația
al doilea plan este
planul obiectiv, exterior
identificat în a doua strofă; conține universul, mondanul intr-un urât existențial ce domina ființa.
Secvența I:
"Le-am scris cu unghia pe tencuială
Pe un părete de firidă goală,
Pe întuneric, în singurătate
Cu puterile neajutate
Nici de taurul, nici de leul, nici de vulturul
Care au lucrat împrejurul
Lui Luca, lui Marcu și lui Ioan"
Secvență de debut ce surprinde în primele 7 versuri condiția neobișnuită a creatorului care se jertfește într-un spațiu închis carceral.
Claustrarea este involuntară "Le-am scris cu unghia pe tencuială", iar jertfa creatoare este înfățișata ca mit al creației într-o varianta modernă, în izolare "Pe un părete de firidă goală, /Pe întuneric, în singurătate".
Aspectele dominante ale secvenței sunt reprezentate de un scenariu epic ce imaginează actul creației într-un univers urât, carceral. Astfel "întunericul" și "singurătatea" devin metafore ale condiției umane într-un urât, ale ființei izolate, captivă, care nu poate fi oprită din creație.
Noaptea este proiectată în cosmos prin raportarea la părinții textelor biblice, sacre. Creatorul care scrie cu unghia pe perete se distanțează de marii apostoli prin absența iluminării, a harului divin sau al muzei, el este creatorul care vorbește despre urâtul existențial cu unghia în "firidă goală", mai mult cu "puterile neajutate" sfidând parcă legile scrierii.
Metaforele finale "nici de taurul", "nici de leul", "nici de vulturul" marchează idealul creatorului de a atinge perfecțiunea "Lui Luca, lui Marcu și lui Ioan"
Secvența a II-a
Stihurile fără an situează într-un prezent perpetuu, general valabil, setea de viaţă a omului şi foamea lui de
ardere până la mistuire.
Prin apelul la sfera senzorială care accentuează
imaginea omului
ca fiinţă biologică
Ilustrează estetica urâtului
prin simbolul gropii, metaforă a condiției umane care sugerează teluricul
menirea poetului de a scrie nu numai despre lumina spiritului omenesc, ci mai ales despre
limitele condiţiei
sale de fiinţă biologică
Secvența a III-a
„unghia îngerească
”, simbolizează scriitura serafică, delicată, turnată în tiparul frumuseţii şi al perfecţiunii poetice
Scriitura anticalofilă, voit „stângace”
unghiile de la mâna stângă
readuce eul creator în centrul discursului, surprinzând actul
trudnic al creaţie
i
Secvanța a IV-a
tentativa eşuată de a scrie
despre urâtul existenţial în canoanele clasice cu unghia îngerească.
imaginea stilizată a unui
univers exterior
ostil, străin şi agresiv, aparţinând preatârziului şi departelui:
acestui tragic univers, în care omul este
prizonier fără şansa evadării,
provoacă acea suferinţă care se cere exprimată în cuvânt
Opţiunea finală a eului poetic (Şi m-am silit să scriu...) echivalează cu un
act de revoltă
, cu un gest de sfidare a lumii ostile, prin act creator, prin jertfă de sine.