CUMPĂTARE COSTISITOARE
Un om fu adus înaintea judecătorului pentru mită. Întrucât totul indica vinovăția omului, ce-i rămăsese judecătorului de făcut era să pronunțe sentința. Judecătorul era un om chibzuit. I-a oferit omului trei alternative, din care își putea alege pedeapsa. Acuzatul trebuia fie să plătească o sută de tumani, fie să fie biciuit de cincizeci de ori, fie să mănânce cinci kilograme de ceapă. „Asta cu siguranță nu va fi așa greu”, gândi omul, în timp ce mușca din prima ceapă. Dar, după ce mâncă trei sferturi dintr-o livră de cepe crude, fu copleșit de repulsie doar uitându-se la acele roade ale câmpului. Ochii începură să-i lăcrimeze și șuvoaiele de lacrimi îi curgeau pe obraji. „Inaltă curte, țipă el, cruță-mă de această pedepsă! Prefer să primesc cele cincizeci de lovituri de bici!” În sinea sa, credea că va putea să-și salveze cu viclenie banii. În definitiv, era faimos pentru lăcomia sa. Aprodul îl dezbrăcă și îl puse pe laviță. Dar vederea puternicului aprod și a vergelei de pedeapsă îl făcu să tremure. Cu fiecare lovitură de pe spate, țipa din ce în ce mai tare, până când, în cele din urmă, la a zecea lovitură, hohoti: „Mare Ghazi, ai milă de mine! Cruță-mă de aceste lovituri.” Judecătorul dădu din cap. Apoi omul, care dorise să evite loviturile și să păstreze banii, sfârși prin a încerca toate cele trei pedepse, implorând: „Lăsați-mă numai să plătesc cei o sută de tumani! („Povești orientale ca instrumente de psihoterapie”, Nossrat Peseschkian)
