Please enable JavaScript.

Coggle requires JavaScript to display documents.

„Flori de mucigai” de Tudor Arghezi - Coggle Diagram

- - - - • Brainstorming: elevii sunt solicitaţi să indice surse de inspiraţie poetică, în mod tradiţional considerate potrivite / surse pe care poezia tradiţională şi clasică le consideră nepoetice -2’
        
        • Lectura citatului: Pretutindeni şi în toate este poezie, ca şi cum omul şi-ar purta capul cuprins într-o aureolă de icoană. Toate lucrurile naturii şi ale omului şi toate vietăţile poartă ţandăra lor de aureolă, pe dinafară sau pe dinăuntru. Arghezi, Ars poetica -2’
        
        • Recitarea poeziei, elevii o ascultă cu ochii închişi.2’
        
        • Impresia de lectură:- elevii răspund în scris la întrebările: La ce m-a făcut să mă gândesc? Ce nedumeriri am în legătură cu textul citit? (scrierea liberă) Prezentarea impresiei de lectură. 10’
        
        • Înţelegerea aprofundată a textului: nivelurile morfo-sintactic, lexical şi stilistic/expresiv ale textului - 24'
    - - • Realizarea unei definiţii a poeziei pe baza textului studiat
      - • Concluzii:
        poezie despre actul creaţiei = artă poetică;
        creaţia: dimensiunea suferinţei, a demonicului, a răului(mucegai) transfigurat = flori;
        estetica urâtului
    - - • Exerciţiu de încălzire:să îşi scrie numele pe bucăţi de hârtie colorată şi să deseneze un simbol care îi reprezintă. Să facă desenul cu mâna stângă. - 3’
      - • Discuţia în perechi pe baza simbolurilor şi a motivării legăturii dintre simbolul ales şi trăsăturile personale. (conversaţia) - 3’
      - • Dialog despre dificultatea utilizării mâinii stângi. 3’
    - - • Redactarea unui eseu de două pagini în care să demonstreze valoarea de arta poetică modernă a poeziei studiate, pornind de la citatul: „Mai violent decât până acum, anormalitatea se anunţă ca principiu al poeziei moderne, o dată cu una din cauzele ei: iritarea împotriva banalului şi tradiţionalului [...]. Noua «frumuseţe», care poate coincide cu urâtul, îşi dobândeşte neliniştea prin includerea banalului – o dată cu deformarea în bizar – şi prin «împletirea oribilului cu bufonescul»[... ]” (Hugo Friedrich, Estetica urâtului, în Structura liricii moderne, Bucureşti, Editura Univers, 1987)