Please enable JavaScript.
Coggle requires JavaScript to display documents.
Cap.III-. Punerea în mişcare şi exercitarea acţiunii penale (((în cazul în…
Cap.III-. Punerea în mişcare şi exercitarea acţiunii penale
7.4. Cazurile care împiedică punerea în mişcare sau exercitarea acţiunii penale
art. 10 lit. a)-e) C.proc.pen. şi sunt fundamentate pe lipsa infracţiunii ce constituie
unicul temei al răspunderii penale;
1. fapta nu există [art 10 lit. a) C.proc.pen.]
fapta nu există în materialitatea ei sau din probele administrate nu rezultă că a fost săvârşită o faptă
prevăzută de legea penală;
se va reţine această cauză şi în caz de dubiu cu privire la săvârşirea unei infracţiuni (in dubio pro reo)\
acest caz operează in rem, nefiind condiţionat de persoana făptuitorului.
:question:
2. fapta nu este prevăzută de legea penală [art. 10 lit b) C.proc.pen.]
se reţine în cazul în care fapta există în materialitatea ei însă lipseşte trăsătura esenţială a infracţiunii ca fapta
să fie prevăzută de legea penală;
în acest caz fie fapta a fost dezincriminată, fie ea constituie o faptă civilă,
comercială ori o contravenţie;
acest caz operează in rem, nefiind condiţionat de persoana făptuitorului;
:question:
Dacă acţiunea de ucidere a copilului nou-născut de către mamă, aflată într-o stare de tulburare
psihică pricinuită de naştere, nu şi-a produs efectul, copilul nou-născut fiind salvat, soluţia de achitare
este legală, întrucât tentativa la infracţiunea de pruncucidere nu este incriminată - în cauză a fost
schimbată încadrarea juridică din infracţiunea prevăzută de art. 20 C.pen. raportat la art. 174 şi art.
175 lit. c), d) şi i) C.pen. în infracţiunea prevăzută de art. 20 C.pen. raportat la art. 177 C.pen., iar în
baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) C.proc.pen. s-a dispus achitarea inculpatei. (l.C.C.J.,
secţia penală, decizia nr. 1948/2005,
în situaţia încheierii unui contract de împrumut de consumaţie, având ca obiect bunuri
consumptibile, operează transferul proprietăţii asupra acestora, astfel încât refuzul inculpatului de a le
restitui dă naştere unui litigiu civil. (Trib. Bucureşti, secţia a Il-a penală, decizia nr. 108/R/2003, în
C.P.J.P. 2000-2004, p. 464-466)
3. fapta nu reprezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni [art 10 lit. b1
) C.proc.pen.]
procurorul sau instanţa poate constata că o fapta concretă, chiar dacă este prevăzută de legea penală
(indiferent de forma acesteia tentativă, consumată, continuată) nu constituie infracţiune deoarece nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni atunci când:
in concreto aduce o atingere minimă uneia dintre valorile sociale apărate de lege;
este în mod vădit lipsită de importanţă.
Evaluarea gradului de pericol social concret se realizează prin raportare la următoarele criterii:
modul şi mijloacele de săvârşire a faptei (de pildă, pregătirea săvârşirii infracţiunii, modul de operare,
instrumentele folosite etc.);
scopul urmărit de făptuitor în comiterea faptei (de exemplu, procurarea hranei, obţinerea unui profit pe
nedrept, producerea unui sentiment de panică în societate etc.);
împrejurările în care fapta a fost comisă (locul şi timpul săvârşirii infracţiunii: în public, în timpul nopţii, în
timpul unei calamităţi etc.);
urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, este consecinţa efectiv produsă
persoana şi conduita făptuitorului, dacă este cunoscut, fiind avute toate elementele de circumstanţiere:
loc
de muncă, educaţie, comportament anterior în societate, atitudinea după săvârşirea faptei; pot fi obţinute prin
efectuarea unui referat de evaluare de către Serviciul de probaţiune, dar şi prin orice alte mijloace de probă.
Niciunul dintre aceste criterii nu are o valoare prestabilită.
Aplicarea dispoziţiilor art. 18 C.pen. nu este limitată la sfera infracţiunilor de rezultat.
4. fapta nu a fost săvârşită de învinuit sau inculpat [art. 10 lit c) C.proc.pen.].
se reţine atunci când din probele administrate rezultă că fapta există,
constituie infracţiune însă nu a fost
săvârşită de învinuit sau inculpat, ci de o altă persoană (determinată sau nedeterminată)
acest caz operează in personam, fiind condiţionat de persoana învinuitului sau inculpatului;
:question:
organele de urmărire penală au obligaţia de a continua cercetările în vederea identificării autorului
ori a participantului la săvârşirea faptei;
dubiul pe marginea probelor certe care să ateste vinovăţia
inculpatului, profitându-i acestuia. (Trib. Bucureşti, secţia I penală, sentinţa nr. 118/2005,
faptei îi lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii [art. 10 lit. d) C.proc.pen.].
din probele administrate trebuie să rezulte neîndeplinirea condiţiilor privitoare la latura obiectivă sau
subiectivă a infracţiunii;
6. există una din cauzele care înlătură caracterul penal al faptei [art. 10 lit. e) C.proc.pen.].
din probele administrate trebuie să rezulte existenţa unei împrejurări prevăzute de lege care înlătură
vinovăţia ca trăsătură esenţială a infracţiunii (legitima apărare, starea de necesitate, constrângerea fizică şi
constrângerea morală, cazul fortuit, iresponsabilitatea, starea de beţie involuntară completă, minoritatea,
eroarea de fapt);
pe lângă cauzele generale pot fi reţinute şi cele care au caracter special, fiind aplicabile numai în
cazurile strict şi limitativ prevăzute de lege
de pildă, constrângerea mituitorului prevăzută de art. 255 alin. (2)
C.pen.; lipsa dublei incriminări la aplicarea principiului universalităţii legii penale (art. 6 C.pen.)].
acest caz operează in personam, fiind condiţionat de persoana învinuitului sau inculpatului;
cauzele care împiedică punerea în mişcare sau exercitarea acţiunii
penale prevăzute de art. 10 lit. a)-e) C.proc.pen.,se constată în faza actelor premergătoare, procurorul
dispune prin rezoluţie neînceperea urmării penale-, ca urmare a modificării dispoziţiilor art. 228 C.proc.pen. şi
art. 18 C.pen.
Prin Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor (Mica reformă) se
acordă posibilitatea procurorului de a dispune neînceperea urmăririi penale şi în cazul în care constată dinactele premergătoare că fapta nu prezintă pericolul social concret al unei infracţiuni [art. 10 alin. (1) lit. b1)
C.proc.pen.]
Urmare a modificării alin. (2) şi (3) ale art. 181
1 more item...
situaţia în care existenţa uneia dintre cauzele care împiedică punerea în mişcare sau exercitarea acţiunii
penale prevăzute de art. 10 lit. a)-e) C.proc.pen., se constată în cursul urmăririi penale, procurorul dispune
scoaterea de sub urmărire penală prin rezoluţie (dacă nu a fost pusă în mişcare acţiunea penală deja), prin
ordonanţă (dacă acţiunea penală fusese deja pusă în mişcare), sau prin dispoziţia din rechizitoriu;
în cazul în care urmărirea penală a fost începută in rem, şi se constată existenţa uneia dintre cauzele care
împiedică punerea în mişcare sau exercitarea acţiunii penale (fapta nu există, fapta nu este prevăzută de legea
penală ori faptei îi lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii, cu excepţia celui subiectiv),
prevăzute de art. 10 lit. a), b), d) C.proc.pen., şi nu există învinuit în cauză (de exemplu, când urmarea
socialmente periculoasă nu este imputabilă unei persoane ori în situaţia în care, în ciuda diligenţelor depuse de
organele de urmărire penală, făptuitorul nu a putut fi descoperit), procurorul dispune, prin ordonanţă, clasarea;
nu se poate considera că nu există învinuit în cauză dacă se cunoaşte persoana care a săvârşit infracţiunea,
dar nu se ştie identitatea ori datele de identificare ale acesteia
în situaţia în care, după dispunerea clasării,
se descoperă făptuitorul şi totodată se constată că nu mai există impedimentul la punerea în mişcare sau
exercitarea acţiunii penale, urmărirea penală se poate relua;
în situaţia în care existenţa uneia dintre cauzele care împiedică punerea în mişcare sau exercitarea acţiunii
penale prevăzute de art. 10 lit. a)-e) C.proc.pen., se constată în cursul judecăţii instanţa, prin hotărâre
(sentinţă, sau decizie), dispune achitarea;
în cazurile arătate în art. 10 lit. b), d) şi e) C.proc.pen, procurorul care dispune clasarea sau scoaterea de sub
urmărire, ori instanţa de judecată care pronunţă achitarea, dacă apreciază că fapta ar putea atrage măsuri ori
sancţiuni, altele decât cele prevăzute de legea penală, sesizează organul competent.