Please enable JavaScript.
Coggle requires JavaScript to display documents.
Cap.III-. Punerea în mişcare şi exercitarea acţiunii penale (Punerea în…
Cap.III-. Punerea în mişcare şi exercitarea acţiunii penale
Punerea în mişcare şi exercitarea acţiunii penale
punerea în mişcare a acţiunii penale nu coincide întotdeauna cu începerea urmăririi penale
procesul penal
se poate desfăşura cu învinuit în cauză chiar până la momentul prezentării materialului de urmărire penală :question:
totuşi
în faţa instanţei nu poate ajunge decât un inculpat, astfel că, cel mai târziu, prin rechizitoriu procurorul trebuie să
pună în mişcare acţiunea penală;
nici stingerea acţiunii penale prin pronunţarea unei hotărâri de condamnare definitivă nu coincide cu
finalizarea procesului penal în care intră şi punerea în executare a hotărârii;
în cadrul unui proces penal pot fi exercitate mai multe acţiuni penale
de pildă, în cazul în care în cauză sunt
mai multe infracţiuni conexe săvârşite de mai mulţi făptuitori
de asemenea, este posibil ca în mai multe procese
penale să fie exercitată o singură acţiune penală
de exemplu, după începerea urmăririi penale şi punerea în
mişcare a acţiunii penale împotriva a mai mulţi coautori la săvârşirea unei infracţiuni, se dispune disjungerea
cauzei şi continuarea urmăririi penale pentru unii, şi trimiterea în judecată pentru ceilalţi
cazul unităţii de infracţiune (de pildă, infracţiunea continuă, continuată complexă) sau al participaţiei
penale Ia aceeaşi infracţiune se va exercita o singură acţiune penală;
punerea în mişcare a acţiunii penale are loc întotdeauna in personam
:star:
în vreme ce urmărirea penală poate fi
începută şi in rem.
7.2. Punerea în mişcare a acţiunii penale
este
activitatea procesuală prin care procurorul declanşează acţiunea penală în cazul în care constată
,
după începerea urmăririi penale, că există probe sau indicii temeinice că învinuitul a comis cu vinovăţie o faptă
prevăzută de legea penală şi
nu există nici unul din cazurile de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale
prevăzute de art. 10 C.proc.pen.;
din acest moment învinuitul devine inculpat;
punerea în mişcare a acţiunii penale se face in personam de către procuror:
i) prin ordonanţă
, la propunerea organului de cercetare penală, fie odată cu începerea urmăriri penale
(urmărire penală cu inculpat în cauză), fie ulterior în cursul urmăriri penale;
ii) prin rechizitoriu, dacă acţiunea penală nu a fost pusă în mişcare în cursul urmăririi penale [art. 262 pct. 1
lit. a) C.proc.pen.];
în acest caz dispozitivul rechizitoriului va cuprinde atât dispoziţia de punere în mişcare a
acţiunii penale cât şi pe cea de trimitere în judecată; rechizitoriul va constitui atât actul de sesizare al
instanţei, cât şi actul de inculpare a infractorului;
iii) prin declaraţia orală consemnată în încheierea de şedinţă în cazul extinderii procesului penal cu
privire la alte fapte sau la alte persoane în cursul judecăţii (art. 336 C.proc.pen. şi art. 337 C.proc.pen.)
acţiunea penală poate fi pusă în mişcare şi de judecător, în procedura prevăzută de art. 278(1) C.PR.P
:star:,
dacă judecătorul admite plângerea formulată împotriva soluţiei de netrimitere în judecată dispusă de
procuror şi reţine cauza spre judecare; în acest caz se pune în mişcare acţiunea penală prin încheierea prin
care s-a admis plângerea;
acţiunea penală mai poate fi pusă în mişcare şi prin hotărârea Camerelor reunite ale Parlamentului în
şedinţă comună de punere sub acuzare a Preşedintelui României pentru înaltă trădare;
:star:
deşi
art. 336 şi art. 337 C.proc.pen.
prevăd că în
situaţia extinderii procesului penal la alte fapte sau alte
:warning:
persoane instanţa poate pune în mişcare acţiunea penală prin încheiere atunci când procurorul nu este prezent la
judecată, această posibilitate este mai degrabă teoretică întrucât în toate cazurile în care instanţa este sesizată prin
rechizitoriu (cvasitotalitatea proceselor penale) participarea procurorului este obligatorie;
în cazul în care
instanţa admite plângerea formulată în temeiul art. 278(1)
şi reţine cauza spre judecare prezenţa
procurorului nu este obligatorie la judecătorie în ipoteza în care pentru infracţiunea supusă judecăţii
maximul special al pedepsei este mai mic de 3 ani;
numai în această situaţie s-ar putea imagina posibilitatea
extinderii procesului penal cu privire la alte fapte ori persoane, în absenţa procurorului, de natură de a reţine
punerea în mişcare a acţiunii penale prin
încheierea instanţei de judecată.
7.3. Exercitarea acţiunii penale
este activitatea desfăşurată
după punerea în mişcare a acţiunii penale în vederea tragerii la
răspundere penală a persoanei care a comis o faptă prevăzută de legea penală
;
procurorul exercită acţiunea penală, dispunând trimiterea în judecată a inculpatului,
susţinând acuzarea în
faţa instanţei, propunând probe în acuzare, punând concluzii de condamnare, exercitând căile de atac;
partea vătămată poate susţine de asemenea acuzarea prin
propunerea de probe, formularea de concluzii de
condamnare, exercitarea căilor de atac.