*Sărbătorile Verii
ROMÂNIA
SÂNZÂIENELE
America
Ziua independenței
Ziua Independenței, cunoscută și ca 4 iulie, este o sărbătoare federală în Statele Unite, care comemorează adoptarea Declarației de independență de pe 4 iulie 1776, în care a fost declarată independența față de Regatul Marii Britanii. Ziua Independenței este deseori asociată cu focuri de artificii, parade și evenimente private care sărbătoresc istoria, guvernul și tradiția Statelor Unite. Ziua Independenței este ziua națională a Statelor Unite ale Americii.
Sânzâienele se sărbătoresc ,în tradiția populară, în
ziua SFÂNTULUI IOAN BOTEZĂTORUL ,sărbătoarea
Care se mai numește în unele locuri și " Cap de vară",pentru că acum soarele ajunge la apogeu
Și este începutul verii .Ziua de Sânzâiene este
Considerată sfântă , ea trebuie să fie respectată,
Nimeni nu are voie să lucreze în această zi ,când soarele joacă pe cer sau stă în loc la amiază .
15 – 16 – 17 Haziran Ramazan Bayramı – 15 – 16 – 17 Iunie, Sărbătoarea Ramazanului (3 zile libere și jumătate)
La finalul lunii de post turcii celebrează Ramazan Bayramı sau Şeker Bayramı – „Sărbătoarea dulciurilor”, denumire datorată prăjiturilor şi baklavalelor pregătite special pentru această ocazie. Şcolile, instituţiile statului şi băncile intră în vacanţă pentru trei zile şi jumătate, iar o mare parte dintre turci pleacă în această perioadă în concediu. Agenţiile de turism pregătesc pachete speciale pentru aceste zile, cu destinaţii atrăgătoare din Europa şi nu numai.
Această sărbătoare celebrează încheierea lunii de post. Luna Ramazanului este a noua lună din calendarul islamic și despre ea se spune că în această perioadă Profetului Mahomed i-au fost revelate primele versete din Coran. Sărbătoarea ține trei zile. Urarea pe care o poți spune cu această ocazie este: Ramazan Bayramınız Mübarek Olsun!
Înainte de sărbătoarea propriu-zisă, turcii sunt cuprinşi de febra cumpărăturilor, fie că este vorba de cadouri sau de bunătăţi pentru masa festivă, fie de hainele noi pe care le vor îmbrăca cu ocazia sărbătorii (denumite bayramlık), gospodinele îşi curăţă casa şi se pun pe pregătit cele mai gustoase reţete de preparate tradiţionale, frizeria şi coaforul devin locuri neîncăpătoare.
24 Iunie
În prima zi a sărbătorii se serveşte un mic-dejun uşor, pentru a da ocazia corpului să se readapteze la programul normal de servit masa după 30 de zile de post negru ţinut din zori până la apus. Apoi conform tradiţiei musulmane, se plăteste zekat, dania rituală, unul dintre stâlpii islamului, iar bărbaţii merg la moscheile din zonă pentru a spune rugăciunea specifică de Bayram. În următoarele zile turcii au obiceiul de a-şi vizita familiile şi prietenii şi aduc omagii celor dragi care nu mai sunt printre ei.
Copiii şi tinerii sărută mâna celor mai în vârstă membrii ai familiei în semn de respect pentru aceştia. Cei mici au parte de un tratement special în zilele de bayram, ei fiind recompensaţi cu dulciuri, ciocolată sau sume de bani pentru că merg din casă în casă şi le urează „Bayram fericit!” vecinilor. Toată lumea îşi urează: „Bayramınız Kutlu Olsun – Sărbători fericite!
1 Iunie
1 Iunie este cel mai bun prilej de a sărbători
Copilăria și copiii , de a le oferi iubirea și aprecierea
noastră .Această zi este de obicei cu petreceri ,
Diverse spectacole dedicate copiilor sau cu reuniuni în aer liber ale familiilor , toate acestea dedicate micuților .
Declarația de independență a Statelor Unite ale Americii(în engleză, conform originalului, [The] Declaration of Independence) este un document prin care cele treisprezece colonii (în engleză, [the] Thirteen Colonies) ale Marii Britanii din America de Nord s-au declarat independente de Regatul Unit al Marii Britanii explicând totodată clar motivul pentru care au făcut-o.
18 – 19 – 20 – 21 Ağustos, Kurban Bayramı – 18, 19, 20, 21 august, Sărbătoarea Sacrificiului (4 zile libere și jumătate)
30 Ağustos, Zafer Bayramı – 30 august, Ziua Victoriei (zi liberă)
Rusaliile
Sărbătoarea Sacrificiului, a doua mare sărbătoare a musulmanilor, celebrează sacrificiul pe care Ibrahim *Avraam a fost dispus să îl facă din dragoste pentru Allah, jerfindu-l pe fiul său Ismail. Cu această ocazie, musulmanii sacrifică un animal și merg în pelerinaj la Mecca. Urarea potrivită este: Kurban Bayramınız Mübarek Olsun!
„Sărbătoarea Sacrificiului celebrează totala încredere și supunere în fața lui Allah a Profetului Ibrahim (Abraham), gata să-și sacrifice unicul fiu (la acea vreme), Ismael.
Această sărbătoare, cunoscută și sub denumirile de Eid Adha, Kurban Bayramı, Sărbătoarea cea Mare) este în a 10-a zi a lunii Dhul Hijjah, luna Hajj-ului, adică a pelerinajului la Mecca. Primele 10 zile ale acestei luni sunt considerate cele mai bune zile de peste an în care sa faci fapte bune și acte de adorare.
ostul este încurajat (dar nu obligatoriu) în cele 9 zile dinainte de Sărbătoare, mai ales în a noua zi, Ziua de Arafat, postul în această zi ștergând păcatele anului precedent și pe cele ale anului următor, cu voia lui Allah.” Aceasta este frumoasa explicație pe care prietena noastră, Lara, ne-a oferit-o.
În Biblie, de asemenea, figurează întâmplarea cu Abraham/Avram și momentul în care acesta a fost dispus să-l sacrifice pe fiul său.
În fiecare an Kurban Bayramı se celebrează la o distanță de 70 de zile față de Ramzan Bayramı – Sărbătoarea Ramazanului sau Sărbătoarea Dulciurilor. Nu are o dată fixă.
Anul acesta Kurban Bayramı – Sărbătoarea Sacrificiului, cum este denumită în limba română, va avea loc în zilele de 1-2-3-4 septembrie. În 2017, perioada sărbătorii este foarte aproape de o altă zi liberă, Zafer Bayramı – Ziua Victoriei, celebrată în fiecare an pe data de 30 August. De curând a fost însă anunțată pentru funcționarii statului o vacanță oficială între 26 august și 4 septembrie, ce include și aceste zile. Turcii pleacă fie în vacanță, fie în orașele din care provin pentru a-și vizita rudele cu ocazia acestei sărbători. În sectorul privat însă, zile libere vor fi doar 1-2-3-4 septembrie.
click to edit
Când va fi celebrată sărbătoarea în anii următori?
În anul 2018 pe 21-22-23-24 august.
În anul 2019 pe 11-12-13-14 august.
În anul 2020 pe 31 iulie, 1-2-3 august.
În anul 2021 pe 20-21-22-23 iulie.
În anul 2022 pe 9-10-11-12 iulie.
Documentul a fost ratificat de Congresul Continental în ziua de 4 iulie 1776. Originalul semnat olograf de delegații Congress-ului se găsește expus permanent în clădirea Arhivelor Naționale (National Archives) din capitala Statelor Unite, Washington, D.C..
De-a lungul decadelor 1750 și 1760, relațiile dintre Regatul Marii Britanii și cele treisprezece din coloniile sale în America de Nord au devenit din ce în ce mai tensionate, până când, în ziua de 19 aprilie 1775, precedând cu peste un an Declarația de independență, războiul a izbucnit cu adevărat prin confruntarea militară cunoscută sub numele de Bătăliile de la Lexington și Concord (conform, Battles of Lexington and Concord).
Aceste bătalii, care au fost de fapt conflicte armate multiple la diferite scale, s-au desfășurat în aceeași zi, de 19 aprilie, în apropiere de Boston, cuprinzând o suprafață delimitată de localitățile Lexington, Concord, Lincoln, Menotomy (Arlington) și Cambridge, toate din același comitat, Middlesex County, Province of Massachusetts Bay. Aceste confruntări militare, ale căror efective participante de ambele părți au putut fi doar estimate, au produs următoarele victime exact numărate: 73 de morți, 26 de dispăruți și 174 de răniți de partea britanică, respectiv 50 de morți, 5 dispăruți și 39 de răniți de partea americană. Simultan, aceste bătălii multiple sunt considerate de către toți istoricii ca fiind începerea efectivă a Războiului Revoluționar American (1775 - 1783).
Deși inițial fusese prea puțină dorință de independență de partea americană și mult mai mult o puternică convingere că "jugul colonial" va fi "îmbunătățit," dacă americanii vor arăta că sunt gata să lupte pe viață și pe moarte, totuși în doar câteva luni, se va manifesta o creșterea exponențială a dorinței de a scăpa pentru întotdeauna de "tutela" Marii Britanii și, în același timp, o puternică manifestare a sentimentului de patriotism național.
Cel puțin două documente pot fi menționate aici de a fi contribuit decisiv la transformarea unor colonii de agricultori, meșteșugari și comercianți, care au avut prea puține legături puternice între ele, într-o viitoare națiune, având o clară conștiință colectivă și o dorință intensă de a fi independentă.
Primul este actul britanic puternic restrictiv, perceput de coloniști ca un act de opresiune, cunoscut sub numele de Intolerable Acts și care aproape a sugrumat auto-guvernarea coloniilor americane ale Angliei. Cel de-al doilea este minunatul pamflet a lui Thomas Paine, intitulat Common Sense, publicat în ziua de 10 ianuarie 1776, care a avut un puternic rol de galvanizare a minților, sufletelor și mândriei coloniștilor, dându-le tuturora impulsul esențial de a trece de la cântărirea pragmatică a șanselor și a avantajelor și/sau dezavantajelor la radicala atitudine exprimată hiper-sintetic de Patrick Henry, "Give me Liberty or give me Death", "Dați-mi Libertate(a) sau dați-mi Moarte(a)".
Anglia
MOCANU DARIA
August Bank Holiday – nu are o data fixa, insa legea spune ca pica intotdeauna in prima zi de Luni din August . O sărbătoare bancară este o sărbătoare națională în Regatul Unit. Acestea sunt stabilite de parlamentul britanic în legea statutului . Termenul de sărbătoare bancară este utilizat în mod interschimbabil cu alte sărbători publice, cum ar fi Vinerea Mare și Ziua Crăciunului , care sunt deținute prin convenție . Termenul se referă la toate sărbătorile legale din Regatul Unit, fie ele stabilite în statut, declarate prin proclamare roșie sau drept comun.
Murgu Daria
Denisa
Italia
2 iunie:Ziua Republicii
Ziua națională a Italiei este cunoscută sub numele de Ziua Republicii (sau Proclamarea Republicii – Proclamazione della Repubblica) și este sărbătorită pe data de 2 iunie. Ea comemorează ziua în care, în anul 1946, în urma unui referendum, poporul italian a decis ca forma de guvernare să fie republica și este considerată ziua în care s-a născut Italia modernă.
Pe lângă aceste sărbători naționale, unele orașe sau regiuni au stabilit zile de sărbătoare locală, ce sunt, în general, sărbători religioase (aproximativ 90% din populația Italiei se declară ca fiind de religie romano-catolică) sau zile dedicate patronilor orașelor sau regiunilor respective. Amintim o parte din cele mai importante astfel de sărbători
Pe 30 august, toată Turcia se îmbracă în haine roşii de sărbătoare, căci este 30 Ağustos, Zafer Bayramı, adică: „Sărbătoarea Victoriei”. Cu această ocazie se celebrează victoria de la Dumlupınar, din 1922, locul în care s-a dat ultima bătălie din Războiul de Independenţă al Turciei, iar instituţille statului şi şcolile sunt închise. Turcii asistă la parade militare şi la festivităţi organizate la monumentele lui Mustafa Kemal Atatürk, magazinele, bulevardele şi casele sunt decorate cu steguri imense ale Turciei şi cu imagini ale lui Atatürk, iar la demonstraţiile aeronautice avioanele fac spectacol în culorile sărbătorii: alb şi roşu. Cu această ocazie se urează: 30 Ağustos Zafer Bayramı kutlu olsun!
Scurt istoric
La data de 30 August am participat la Receptia oferita de Ambasada Turciei in cinstea Zilei Victoriei.
Ziua de 30 august este considerată Sărbătoare Naţională în Turcia şi marchează Victoria de la Dumlupinar, ultima bătălie din Războiul de Independenţă al Turciei.
Este de fapt ultima luptă din războiul greco-turc din 1919-1922, încheiat prin semnarea armistiţiului de la Mudania. Printre generalii care au coordonat luptele s-a aflat şi Mustafa Kemal Ataturk, fondatorul statului modern turc
Scurt istoric:
Războiul greco-turc din 1919 – 1922, numit și Războiul din Asia Mică sau „Campania greacă” a Războiului de Independență al Turciei sau Catastrofa din Asia Mică, a fost o serie de evenimente militare care a apărut în perioada de partiționare a Imperiului Otoman de după încheierea Primului Război Mondial (mai 1919 – octombrie 1922). La acest conflict au participat pe de-o parte Grecia și pe de alta Mișcarea Națională Turcă, cea care avea să fondeze Republica Turcia.
Grecii au declanșat conflictul deoarece premierul britanic David Lloyd George promisese Atenei importante câștiguri teritoriale în dauna Imperiului Otoman, în condițiile în care elenii ar fi participat la luptele primei conflagrații mondiale de partea Aliaților. La sfârșitul războiului greco-turc, grecii au fost nevoiți să cedeze toate câștigurile teritoriale, să revină la frontierele antebelice și să accepte schimburile de populație cu nou înființatRepublica Turcia, în conformitate cu prevederile Tratatului de pace de la Lausanne.
Eșecul campaniilor militare anti-turce (grecești, armenești și franceze) i-a forțat pe Aliați să abandoneze Tratatul de la Sèvres. În schimb, ei au negociat cu turcii noul Tratat de la Lausanne. Prin acest nou tratat, Aliații au recunoscut independența Republicii Turcia și suveranitatea acesteia asupra Traciei Răsăritene și Anatoliei.
Contraatacul turcilor (august 1922)
Turcii au lansat contraatacul cunoscut și ca „Buyuk Taarruz” (Marea Ofensivă) pe 26 august. În aceeași zi, principalele poziții defensive elene au fost cucerite, iar a doua zi a fost eliberat orașul Afyon. Armata elenă a fost învinsă definitiv în bătălia de la Dumlupınar pe 30 august. Jumate dintre soldații greci au fost luați prizonieri și o bună parte a echipamentelor militare au fost pierdute pe câmpul de luptă. Ziua de 30 august este sărbătorită ca „Ziua Victoriei” și a eliberării orașului Kütahya. În timpul Bătăliei de la Dumlupınar, turcii au reușit să-i captureze pe generalii greciTrikoupis și Dionis. Generalul Trikoupis avea să afle doar în prizonierat că fusese numit comandant al trupelor elene în locul generalului Hatzianestis. Pe 1 septembrie, Mustafa Kemal a emis ordinul său celebru: „Armată, obiectivul tău general este Mediterane, Înainte!”
Spania
25 aprilie:Ziua Eliberării
La data 25 aprilie a fiecărui an, poporul italian sărbătorește Ziua Eliberării (Festa della Liberazione), zi cu semnificație istorică ce reprezintă sfârșitul ocupației naziste și a perioadei fasciste din Italia care a avut loc în timpul celui de-al doilea război mondial. Guvernul provizoriu instituit după sfârșitul războiului, condus de Alcide De Gasperi, a stabilit printr-un decret ca data de 25 aprilie să fie proclamată sărbătoare națională; ceea ce s-a legiferat definitiv cu legea n. 260 din mai 1949.
15 august:Înălțarea Fecioarei Maria
Pentru ortodocşi este ziua Adormirii Maicii Domnului, iar pentru catolici a Înălţării Fecioarei Maria, când se celebrează „moartea” şi înaltarea ei cu trupul la cer, în calendarul popular de Sânta Maria Mare se marchează trecerea de la vară la toamnă, iar marinarii sărbătoresc de ziua ocrotitoarei lor, Ziua Marinei.
Din anul 2009 ziua de 15 august zi a devenit sărbătoare legală şi zi nelucrătoare, la fel ca şi în alte zece ţări europene, Franţa, Belgia, Spania,Grecia, Luxemburg, Austria, Polonia, Portugalia sau în unele landuri din Germania.
Germania
23-24 aprilie:Day of Beer
Day of Beer, 23-24 aprilie, la sfârşit de aprilie, la Bamberg, oraş aflat pe lista patrimoniului UNESCO, localnicii celebrează Day of Beer aşa cum ştiu ei mai bine: cu bere germană de cea mai bună calitate. Sutele de mici berării din oraş, cu o lungă tradiţie în producţia de bere, oferă vizitatorilor spre degustare diverse sortimente de bere, timp de o zi, de la bere nefiltrată, la cea neagră sau blondă.
India
15 August:Ziua Independenței
15 August, India sărbătorește caștigarea independenței. La 15 August 1947 se sărbătorește proclamarea independenței față de Imperiul Britanic.
click to edit
India se află pe locul 7 în ierarhia țărilor după suprafață, pe locul doi după numărul locuitorilor și este statul democratic cu cei mai mulți locuitori.
Cămin al civilizației hinduse a văii, centrul unor importante
drumuri comerciale și vaste imperii, India a jucat un rol major în istoria
umanității. Religii precum Hinduismul, Sikhismul, Budismul și Jainismul
își au originea în India, în timp ce Islamul și
Creștinismul se bucură de o bogată tradiție aici.
Colonizată ca parte a Imperiului Britanic în secolul nouăsprezece,
India și-a câștigat independența în 1947 ca națiune munificată după un efort susținut depus în această
direcție. Atât populația țării, cât și flora și fauna, aspectul geografic și sistemul climatic sunt
printre cele mai diversificate din întreaga lume.
Irlanda
Festivalul Bloomsday, în cinstea scriitorului irlandez James Joyce, are loc pe 16 iunie în toată lumea. În Bucureşti, evenimentul se va desfăşura la Berăria Gambrinus, unde vor fi lecturate fragmente din romanul „Ulise“.
neditul celei de-a treia ediţii Bloomsday în România va fi oferit de caracterul autohton adus de pasajele citite din „Momente şi Schiţe“, de I.L. Caragiale, împletite cu lecturi din romanul „Ulise“.
Potrivit Institutului Cultural Român (ICR), ambasada Irlandei în România organizează cea de-a treia ediţie a festivalului Bloomsday în Bucureşti luni, de la ora 19.00, la Berăria Gambrinus din Bucureşti. Evenimentul este dedicat operei literare Ulise a scriitorului irlandez James Joyce.
Bloomsday se sărbătoreşte în întreaga lume în fiecare an pe data de 16 iunie. Aceasta este ziua în care se desfăşoară acţiunea din romanul Ulise, de James Joyce. Sărbătoarea preia numele personajului principal din Ulise, Leopold Bloom. Romanul urmăreşte viaţa şi gândurile lui Leopold Bloom precum şi a altor personaje pe parcursul zilei de 16 iunie 1904.
Anul acesta, Bucureştiul se va alătura, pentru a treia oară, celor peste 40 de oraşe din lume care sărbătoresc Bloomsday. Originalitatea acestei ediţii este oferită de caracterul autohton adus de pasaje din "Momente şi Schiţe", de I.L. Caragiale, împletite cu lecturi din romanul Ulise, susţinute în spaţiul berăriei fondate de Caragiale în anul 1901, Berărie Gambrinus.
La festival vor fi prezenţi şi actori ai Teatrului Naţional Bucureşti precum Ilinca Goia, Rodica Ionescu, Dorin Andone şi Gavril Pătru. Intrarea este gratuită, în limita locurilor disponibile.
Potrivit legenedei, festivalul Cascamorras a început în urma unui conflict între două oraşe din Andaluzia, Baza şi Gaudix, din cauza veneratei statui a Fecioarei Maria. Cei din Baza, locul unde se afla statuia, au anunţat că oricine poate ajunge din Guadix până la ei fără a se murdări, va primi statuia. Această provocare sumbră s-a transformat într-o sărbătoare anuală la care participă mii de petrecăreţi vopsiţi în negru ce îi stropesc pe invadatorii care doresc să fure statuia.
: : :
Andaluzia este o comunitate autonomă spaniolă compusă din provinciile Almería, Cádiz, Córdoba, Granada, Huelva, Jáen, Málaga și Sevilla. Conform statutului de autonomie, capitala regiunii este Sevilla, sediul Juntei.
:
autonóm, ~ă a [At: DA / P: a-u~ / Pl: ~i, ~e / E: fr autonome] 1 Care se conduce după propriile sale legi. 2 Care se administrează singur, deși aparține unei organizații politice mai vaste. 3 Independent.
Almería este capitala provinciei Almería în Andaluzia, Spania. Orașul este situat pe coasta Mării Mediterane cu o populație de 193.351
Cádiz [ sau ] este capitala provinciei Cádiz, din regiunea autonomă Andaluzia, în sudul Spaniei și una dintre cele mai vechi așezări umane din Peninsula Iberică. Orașul are o populație de 118.048 locuito
Granada este capitala provinciei Granada din comunitatea autonomă Andaluzia în Spania de sud, și se află la poalele muntelui Sierra Nevada la o altitudine de 670 m față de nivelul mării în văile Darro și Genil. Orașul are aproximativ 241.000 de locuitori, majoritatea ocupați cu agricultura și turismul
Córdoba este un oraș în Andaluzia, Spania. Centrul vechi istoric al Córdobei a fost înscris în anul 1984 pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO.
:
Huelva este un oraș în Sud-Vestul Spaniei. Conform ultimului recensamant din 2014, populatia Provinciei Huelva este de 519.229 locuritori. In Huelva se afla si o importanta populatie de romani.
Málaga este un oraș portuar în Andaluzia, în sudul Spaniei, pe porțiunea coastei Mării Mediterane numită Costa del Sol. În conformitate cu recensământul din 2006, populația orașului este de 558.287 de locuitori
:Baza este un municipiu din Spania, situat în provincia Granada din comunitatea autonomă Andaluzia. Are o populație de 23.287 de locuitori
PROVÍNCIE, provincii, s. f. 1. Unitate geografică sau administrativă dintr-o țară; regiune, ținut. ♦ Teritoriu sau localitate dintr-o țară situate în afara capitalei. 2. Teritoriu cucerit de romani în afara Italiei și supus legilor și organizării romane. [Var.: (înv.) provínție s. f.] – Din lat. provincia, fr. province.
:Guadix este un municipiu din Spania, situat în provincia Granada din comunitatea autonomă Andaluzia. Are o populație de 20.326 de locuitori.
Bous a la Mar
Festivalul este susţinut în a doua săptămână din luna iulie într-o staţiune meditereaneană, Denia, şi implică alergarea taurilor din centrul oraşului până la o arenă improvizată de pe coastă. Acolo, localnicii îndrăzneţi încearcă să convingă taurii să intre în mare.
TÁUR, tauri, s. m. 1. Mascul necastrat din specia taurinelor, cu capul mare, pielea groasă, părul de pe frunte lung și adesea creț; buhai (Bos taurus). ◊ Expr. A lua (sau a prinde) taurul de coarne = a înfrunta cu îndrăzneală o dificultate, a lua lucrurile pieptiș. 2. (Entom.) Rădașcă. 3. N. pr. art. Constelație boreală în dreptul căreia trece Soarele între 21 aprilie și 21 mai. ♦ Al doilea dintre cele douăsprezece semne ale zodiacului. – Lat. taurus.
: :
Exemple de rase de tauri
Rasa bălțată cu negru
Animalele din această rasă și-au câștigat popularitatea datorită calității cărnii și potențialului ridicat de lapte (5500-6000 kg de lapte anual, cu un procent mic de grăsime de 3,5%). Trunchiul lor este lung și voluminos, toracele adânc și spatele lat. La naștere, vițeii au o greutate de 35 de kg. Este folosită la încrucișări pentru îmbunătățirea productivității altor rase. Nu uitați că fiind un animal de talie mare, bălțata neagră are nevoie de mai multă hrană.
Rasa Jersey
Originară din Anglia, Jersey este una din cele mai vechi rase de vaci din lume. Inițial autoritățile londoneze interziceau exportul ei pentru a menține puritatea rasei, astăzi însă, vaca Jersey poate fi găsită în diverse țări alte lumii, tolerând orice condiții climatice. Deși sunt cam agresive, îngrijite corect rumegătoarele sunt docile și liniștite. Nu este o rasă foarte productivă (doar 3000-3500 kg de lapte pe an), dar dă cel mai gras lapte, fiind supranumită și rasă de unt. În medie procentul grăsimii laptelui este de 5-6%, dar poate ajunge și la 7%, smântâna dulce separându-se imediat. Pe lângă grăsime, laptele are un conținut ridicat de proteine și calciu.
(P) Credite rapide pentru afaceri agricole. Până la 500.000 lei, fără gaj. Decizia în 2 zile. Termen - 60 luni.
Rasa Simmental
Despre vitele din rasa Simmental se știe că sunt originare din Elveția. Datorită faptului că valorifică eficient iarba, vaca se adaptează bine în diferite colțuri ale lumii. Este o bună producătoare de lapte și carne. În medie Simmentalul produce într-un an o cantitate de 5000 kg de lapte, însă un exemplar excelent ajunge chiar și la 9000 de kg. Poate fi crescută în curte pentru că nu are mari pretenții față de mâncare sau întreținere.
Rasa Ayrshire
Ayrshire s-a format în Scoția și este o rasă de lapte de dimensiunii medii. La maturitate junca adultă cântărește 520 de kg și asigură în jur de 4000-5000 kg de lapte, cu grăsimea de 4,0-4,3%, pe lactație. Fiind foarte rezistentă la frig, rasa este varianta perfectă pentru zonele montane sau nordice. Ayrshire este bălțată roșu cu alb, are părul scurt și coarne mari, răsucite. În plus este o rasă precoce, taurii ajungând la greutatea optimă pentru sacrificare în doar un an.
Rasa roșie de stepă
Provenită din stepele sudice ale Ucrainei, rasa roșie de stepă este apreciată pentru rezistența și adaptabilitatea sa remarcabilă. Prezintă o robă diversă, de la roșu deschis, până la roșu închis și uneori cu pete albe pe partea inferioară a capului, membrelor și trunchiului. La maturitate, roșia de stepă ajunge până la 520 kg și dă circa 5000 kg de lapte pe an. Astăzi, lucrările de ameliorare a rasei au ca scop îmbunătățirea constituției, grăsimii laptelui și forma ugerului. Taurii de prăsilă sunt selectați din rasa Angler.
Rasa Hereford
Hereford este cea mai valoroasă rasă de carne din lume, apreciată pentru carnea sa cu aspect marmorat. Se îngrașă ușor și are o putere mare de aclimatizare. Cornutele sunt renumite pentru temperamentul docil și durata de viață lungă (până la 18 ani). Rasa are un uger slab dezvoltat, laptele fiind consumat doar de viței. Greutatea optimă a unui taur Hereford este de 900-1350 kg, iar a unui vițel de 650-850 kg.
:Nit de Foc
Pe 24 iunie, liniştitul sat din Mancor de la Vall găzduieşte una dintre cele mai morbide şi totodată amuzante sărbători.În timpul zilei, oamenii poartă costumele locale şi gustă din mâncarea tradiţională, dar odată ce soarele a apus, demonii focului pun stăpănire pe străzi, transformând totul în „Noaptea de foc”. Mulţimile se adună pentru a vedea spectacolul, dar şi din dorinţa de a degusta vinul local şi de a dansa pe muzica tradiţională interpretată la cimpoi si tobe.
:
Iunie este a șasea lună a anului în calendarul Gregorian și una dintre cele patru luni gregoriene. Luna durează de 30 de zile iar în jurul datei de 21 iunie este solstițiu de vară, marcând ziua cea mai lungă a anului. Iunie începe cu soarele în semnul Gemenilor
mancare tradițională din Spania
Paella este probabil cel mai faimos fel de mâncare spaniolă, cu varietăți și versiuni nesfârșite create de-a lungul anilor. Acest fel de mâncare gătit din orez provine din Comunitatea Valenciană, unde este preparată în mod tradițional cu carne de iepure, pui și uneori chiar și cu melci. Este gătit pe cărbuni fierbinți într-un fel de tigaie specială numită paellera și, dacă este bine gătit, formează cea mai gustoasă parte unei paella- socarrat, orezul prăjit și crocant care este ars pe marginea paellerei.5
Cocido madrileno
Felul de mâncare tipic capitalei spaniole, Madrid, era inițial consumat de clasa muncitoare pentru a face iernile reci din interiorul țării un pic mai suportabile. Această așa-numită "tocană madrilenă" conține adesea năut, legume de iarnă, carne de porc, slănină și cârnați. Modul tradițional și corect de a servi această tocană este să beți prima dată zeama strecurată de la supă la felul întâi, iar apoi, restul ingredientelor la felul doi.
Fabada asturiana
Fasolea "fabada asturiana" este perfectă pentru zilele friguroase / Wikipedia
După cum sugerează și numele, acest fel de mâncare s-a născut în Asturias, o regiune din nordul Spaniei. Este o tocană asemănătoare cu cocido din Madrid, dar ingredientul principal este fabas, un tip de fasole albă gătită timp de multe ore împreună cu alte ingrediente cum ar fi carnea de porc, slănină, morcilla, obținând o tocană roșie, perfectă pentru zilele lungi și reci.
: : : :
Gazpacho și Salmorejo
What's the difference between Salmorejo and Gazpacho? / Pixabay
Care este diferența dintre Salmorejo și Gazpacho? / Pixabay
Departe de iernile reci din nord, aceste două supe reci făcute din legume crude au luat naștere în verile calde din Andaluzia. Cel mai cunoscut, gazpacho, este făcut cu roșii, castraveți, ardei, ceapă și oțet. Salmorejo, tipic din Cordoba, are o textură mai groasă și este făcut din usturoi, roșii, ulei de măsline și firimituri de pâine veche, și se servește de obicei cu bucăți mici de jambon spaniol, ou fiert tare și crutoane de pâine prăjită
:
Regina bucătăriei spaniole este cu siguranță tortilla de patatas, consumată peste tot în țară și adaptată la toate gusturile. Exemplul perfect al simplității și rafinamentului bucătăriei spaniole, constă pur și simplu în prăjirea cartofilor, amestecarea lor cu ou bătut și ceapă și gătitul amestecului până la coagularea ouălor. Textura finală poate fi mai mult sau mai puțin zemoasă, în funcție de preferințele consumatorilor. Omleta de cartofi este cel mai des întâlnit fel de mâncare, fie cu ceapa prăjită, fie fără, dar există și versiuni cu chorizo, dovlecel sau orice alt ingredient.
Pulpo a Feira
Pulpo octopus sprinkled with paprika / Wikipedia
Caracatiță pulpo, servită cu boia de ardei / Wikipedia
În timp ce caracatița nu se găsește neapărat în topul listei voastre cu alimente preferate, ea apare ca o delicatesă în multe meniuri din nordul Spaniei. Numit și pulpo a la gallega (caracatiță în stil galician), acest fel de mâncare este tipic din zona Galicia, o regiune din Atlantic renumită pentru fructele de mare incredibile. Caracatița este fiarta și servita în felii subțiri, cu puțin ulei de măsline, sare mare și boia de ardei. Textura este moale și somptuoasă, deloc la ce v-ați aștepta, iar aroma este puternică, dar delicată. Este adesea însoțită de cartofi fierți.
:
: : :Rapa des Bestas
Una dintre cele mai ciudate serbări din Spania are loc în micuţul sat Gallacian, în timpul primei săptămâni din luna iunie. În cadrul acestui carnaval, sute de cai sălbatici sunt aduşi într-o arenă unde coamele lor sunt tăiate, iar animalele primesc îngrijiri. Emoţia acestei sărbători provine de la cei mai certăreţi participanţi care se aruncă peste mulţimea de cai pentru a-şi îndeplini sarcinile.
:.Galicia este o țară situată în nord-vest a Peninsulei Iberice și a stabilit ca o comunitate autonomă din Spania. Din punct de vedere istoric, Galicia este urmașul Gallaecia Romana care includea și părți din Castilia de vest din zilele noastre și Portugalia
Animal domestic erbivor, imparicopitat, folosit la călărie și la tracțiune (Equus caballus). 2 (Prc) Armăsar castrat.
ARIANA MARCU
Franța
14 iunie:Ziua Națională a Franței
14 Iulie este Ziua Națională a Franței și marchează atât Căderea Bastiliei, respectiv începutul Revoluției Franceze, cât și aniversarea Sărbătorii Federației de la 1790, adică aniversarea "reconcilierii și unității tuturor francezilor".
Șeful statului francez, președintele François Hollande, a explicat ce înseamnă 14 iulie: "14 iulie este sărbătoarea națională a Franței. Dar 14 iulie este și sărbătoara tuturor țărilor care aspiră la libertate. Este sărbătoarea drepturilor omului, este sărbătoarea emancipării, este sărbătoarea demnității umane."
15 August:Ziua Sf. Maria
Pentru ortodocşi este ziua Adormirii Maicii Domnului, iar pentru catolici a Înălţării Fecioarei Maria, când se celebrează „moartea” şi înaltarea ei cu trupul la cer. În calendarul popular, de Sânta Maria Mare se marchează trecerea de la vară la toamnă, iar marinarii sărbătoresc de ziua ocrotitoarei lor, Ziua Marinei. În 15 august este şi onomastica a 2,2 milioane de români.
Din anul 2009, ziua de 15 august a devenit sărbătoare legală şi zi nelucrătoare la noi, la fel ca şi în alte zece ţări europene - Franţa, Belgia, Spania, Italia, Grecia, Luxemburg, Austria, Polonia, Portugalia sau în unele landuri din Germania.
14 iunie:Ziua Muzicii
Solstiţiul de vară a devenit astfel simbolul „Zilei Muzicii Europene”, când comunităţile din diferite colţuri ale lumii devin unicul diapazon al inimilor oamenilor, deoarece muzica este felul în care răsuna simţirea.
„Ziua Muzicii” este sărbătorită în mai mult de 700 de orașe din 120 de țări, printre care Germania, Italia, Grecia, Rusia, Australia, Peru, Brazilia, Ecuador, Mexic, Canada, Statele Unite ale Americii, Japonia.
Rusaliile (din limba latină-în napolitană se folosește
"Pasca Rusată" (Paștele Trandafirilor )iar în aromână"Arusaľi" ) ,cunoscut și drept pogorârea(coborârea ) SFÂNTULUI DUH / SFÂNTULUI SPIRIT reprezintă o sărbătoare creștină
importantă , prăznuită întotdeauna Duminica ,la 50 de zile după Paști.
De rusalii este comemorată coborârea SFÂNTULUI Duh asupra ucenicilor lui Iisus din Năzaret.
Potrivit scrierilor Noului Testament (FAPTELE APOSTOLILOR 2,1-11) acest eveniment a avut loc
în ziua rusaliilor evreiești (Șavout) ,la 50 de zile de la învierea lui Iisus din Năzaret.
Sărbătoarea creștină mai poartă denumirea
de CINZECIME (în latină PENTECOSTES în franceză PENTECÔTE LA PENTECÔTE, în germană
PFINGSTEN , în maghiară PÜNKÖSD )
SFÂNTUL PETRU ȘI PAVEL
29 iunie
Sărbătoarea Sfinților PETRU și PAVEL este o sărbătoare liturgică în cinstea martirilor de la
Roma , Apostoli SFÂNTULUI Petru și SFÂNTULUI Pavel .
Sărbătoarea este de origine veche
,data fiind selectată ca aniversare ,
fie când au murit sau atunci când au fost
mutate moaștele lor .
Una din cele mai vechi icoane rusești
Ziua copilului (numită și Ziua internațională a copilului) este în multe țări o sărbătoare pentru copii care se sărbătorește la date diferite. În foarte multe țări, este sărbătorită la 20 noiembrie, ziua în care s-a adoptat Declarația Națiunilor Unite pentru Drepturile Copilului. În fosta URSS și în țările care i-au fost state satelit, data este 1 iunie, prima zi de vară în Emisfera Nordică. O parte din restul țărilor adoptă alte date.
Ziua Copilului a început în a doua duminică a lunii iunie, în 1857, datorită reverendului Dr. Charles Leonard, pastor al Bisericii Universaliste a Răscumpărătorului din Chelsea, Massachusetts: Leonard a organizat un serviciu special dedicat și pentru copii. Leonard a numit această zi Ziua trandafirului, deși a fost mai târziu numită Duminică de flori și apoi Ziua Copilului.[1][2][3] Ziua copilului a fost menționată prima dată la Geneva la Conferința Mondială pentru Protejarea și Bunăstarea Copiilor în august 1925, la care 54 de reprezentanți din diferite țări, au adoptat Declarația pentru Protecția Copilului. După această conferință, multe guverne au introdus „Ziua copilului”. În Turcia Ziua copilului a fost sărbătorită pentru prima dată în data de 23 aprilie 1920.
În anul 1954 Fondul Internațional pentru Urgențe ale Copiilor al Națiunilor Unite (UNICEF) a emis o recomandare care prevedea faptul ca fiecare Stat să dispună de o zi la așa-numita „Ziua copilului” (engleză Universal Children's Day).
MESAJE DE 1 IUNIE
1 Iunie este cel mai bun prilej de a sărbători copilăria şi copiii, de a le oferi iubirea şi aprecierea noastră. Aceasta zi este de obicei sărbătorita cu petreceri, diverse spectacole dedicate copiilor sau cu reuniuni în aer liber ale familiilor, toate acestea dedicate micuţilor. Pentru a aduce zâmbetul pe buzele celor dragi pe care îi consideri copii, trimite-le un mesaj, un SMS, o felicitare, din cele de mai jos.
Copilăria, mai întotdeauna trezeşte în sufletul nostru un sentiment de melancolie, este vârsta la care mugurul omenesc de-abia se deschide la viaţa şi visează gingaş. Copiii, atât de uşor de iubit! Un zâmbet curat şi strălucitor, manuţe pline de iubire!
1 Iunie este ziua ta si a tuturor copiilor. Sa fiţi sănătoşi şi mereu cu zâmbetul pe buze. Sa va bucuraţi şi sa creşteţi frumos. La mulţi ani!
Copilăria e cadoul pe care ni-l dă viaţa. Sa ne bucuram de ea. La mulţi ani tuturor copiilor!
Copilaria-i un zambet, un vis, e veselie, E pasarea ce-aluneca-n zare, Si-un gand pribeag de-o vesnicie. Copilaria-i o suava floare.
Sărbătorirea unei zile dedicate copilului a fost propusă în 1925, la Conferinţa mondială pentru bunăstarea copiilor de la Geneva. Decizia instituirii unei zile pentru protecţia copiilor a fost adoptată de către Federaţia Democratică Internaţională a Femeilor, în cadrul unei sesiuni speciale din noiembrie 1949, desfăşurată la Moscova.
Citeşte întreaga ştire: 1 Iunie, Ziua Copilului. Cum a luat naștere sărbătoarea
La 14 decembrie 1954, Adunarea Generală a ONU a adoptat Rezoluţia nr. 836 pentru a proclama o Zi mondială a copilului. Pornind de la convingerea că trebuie acordată o atenţie deosebită copiilor, care reprezintă generaţia de mâine, Adunarea a recomandat, cu acest prilej, ca începând din 1956, în toate ţările să fie instituită o Zi mondială a copilului, pentru ca ea să fie marcată „ca o zi a fraternităţii şi înţelegerii între copiii de pretutindeni, a activităţilor dedicate promovării idealurilor şi obiectivelor Cartei şi bunăstării copiilor din toată lumea, pentru întărirea şi lărgirea eforturilor pe care Naţiunile Unite le fac în favoarea copiilor din întreaga lume”,
Citeşte întreaga ştire: 1 Iunie, Ziua Copilului. Cum a luat naștere sărbătoarea
Rezoluţia recomanda guvernelor statelor membre să instituie o astfel de zi, la data pe care o considerau de cuviinţă, deci nu neapărat 1 iunie, dată la care este sărbătorită în România. Organizaţia Naţiunilor Unite marchează această zi la 20 noiembrie, data la care au fost adoptate Declaraţia Drepturilor Copilului în 1959 şi Convenţia asupra Drepturilor Copilului, în 1989.
Citeşte întreaga ştire: 1 Iunie, Ziua Copilului. Cum a luat naștere sărbătoarea
La 16 noiembrie 2016, preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul privind promulgarea legii prin care este modificat Codul muncii prin declararea zilei de 1 Iunie, Ziua Internațională a Copilului ca sărbătoare legală în care nu se lucrează. Astfel, în 2017, pentru prima dată ziua de 1 Iunie, Ziua Internațională a Copilului este zi liberă. Camera Deputaţilor a adoptat, în luna octombrie, legea prin care Ziua Copilului devine zi liberă nelucrătoare pentru români. De 1 Iunie nu uita să trimiți mesaje de Ziua Copilului, atât părinților care au prichindei, dar și copiilor tăi, chiar dacă poate acum sunt mari. Sigur se vor bucura… ca un copil!
Citeşte întreaga ştire: 1 Iunie, Ziua Copilului. Cum a luat naștere sărbătoarea