Vămile Imperiului Roman nu erau ţinute de funcţionari salarizaţi, ele erau luate în arendă de anumiţi cetăţeni ai provinciei respective, care, la rândul lor, angajau pe alţii să facă treaba propriu-zisă; sumele obţinute din vămuire trebuiau să fie mai mari decât cele oferite de arendaşi statului roman, plus ceea ce trebuia să le mai rămână vameşilor propriu-zişi, care-şi calculau singuri beneficiul.
