Cu certitudine se cunoaște că bunicul poetului, pe latura paternă, a fost Ilie Slavici, născut în 1782 și decedat în 1829, iar din căsătoria acestuia cu Maria, născută în 1783, au rezultat șapte copii, printre care și tatăl poetului, Sava Slavici, născut în 1818 Sava se căsătorește în 1842 cu Elena Borlea, care provenea dintr-o familie veche și numeroasă întinsă în mai multe sate din zonă,[14] iar din căsătoria lor au rezultat cinci copii, dintre care au supraviețuit doar scriitorul și sora sa mai mare, Maria, care avea să devină mama scriitorului Ioan Russu-Șirianu.[15]